Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că proiectarea Spitalului Regional Iaşi va fi încheiată în această lună, iar unitatea medicală trebuie finalizată până în 2027.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alexandru Rafila a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, câteva detalii tehnice despre Spitalul Regional Iaşi.

“Este vorba despre un spital care asigură spitalizare continuă cu 752 de paturi, grupate în 6 centre medicale. De asemenea, separat este unitatea de terapie intensivă cu 86 de paturi care deserveşte serviciile medicale, chirurgicale de mari arşi, transplant şi neonatologie. În plus, ambulatoriul de specialitate asigură 113 paturi de spitalizare de zi şi, de asemenea, pentru departamentul de primiri urgenţe. Suma totală a investiţiei, fără TVA, este de 2,4 miliarde de lei, iar termenul de finalizare este anul 2027”, a explicat ministrul Sănătăţii.

El a vorbit şi de importanţa celor şase centre care vor fi realizate în cadrul unităţii medicale de la Iaşi.

“E vorba de Centrul de Patologie pentru cap şi gât, Centrul de Patologie Toracică cu 104 paturi, cel de patologia abdominală - 270 de paturi, pentru articulaţii, coloană vertebrală şi traumă - 75 de paturi. Centrul de medicină internă cu 128 de paturi şi centru pentru mamă şi copil 76 de paturi. Fiecare dintre aceste centre deservesc mai multe specialităţi. Este o grupare care sugerează de fapt şi modul de organizare în viitorul nu foarte îndepărtat a asistenţei medicale, încât flexibilizarea numărului de paturi în fiecare de secţie, în funcţie de centrul căreia aparţine, să permită să servească mai bine pacienţii”, a declarat Rafila. 

El a adăugat că proiectarea pentru Spitalul Regional Iaşi se încheie la finalul acestei luni.

“Între 2017 şi 2019 acest studiu de fezabilitate a fost realizat, l-am găsit blocat la Ministerul Sănătăţii. Şi am reuşit să lansăm proiectarea în 2022. Ea se încheie, conform graficului, la sfârşitul lunii martie. Durează un an de zile proiectarea, conform reglementărilor care există pentru spitalele regionale, iar până la sfârşitul acestui an se finalizează licitaţia de construcţie şi construcţia efectivă începe probabil în a doua parte a anului 2023 şi trebuie finalizată în decurs de patru ani, până în 2027”, a explicat Rafila. 

El a mai adăugat că proiectarea pentru Spitalul Regional Cluj se va încheia în aprilie-mai, iar cea pentru Spitalul Regional Craiova, în noiembrie – decembrie.

“Ne dorim să avem cât mai rapid, dacă se poate exact cum a fost planificat, până la finalul lui 2027, cele trei spitale funcţionale şi, în paralel, să lucrăm şi pentru o politică de resurse umane care să asigure toate resursele umane necesare acestor spitale, pentru că altfel, în mod evident, nu facem construcţii de dragul construcţiilor, ci construcţii şi dotări medicale pentru pacienţii din România”, a mai transmis ministrul Sănătăţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.