Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a anunţat că Executivul a aprobat, joi, actualizarea planului de urgenţă pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale în România. Măsurile adoptate îşi propun asigurarea resurselor energetice şi sprijinirea populaţiei pentru a trece cu bine de iarna următoare, a adăugat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Măsurile luate deja de guvern pentru iarna 2023 - 2024 sunt completate de astăzi cu noi decizii. Executivul a aprobat actualizarea planului de urgenţă pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale în România. Acest document este în concordanţă cu normele europene şi a fost realizat pe baza consultărilor cu principalii actori de pe piaţa gazelor naturale din ţara noastră”, a explicat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.

Acesta a mai precizat că la viitoarea şedinţă a Executivului vor fi aprobate măsurile privind nivelul de siguranţă în funcţionarea sistemului energetic naţional, care vor ţine cont şi de influenţa din ce în ce mai mare pe care o au prosumatorii, în acoperirea consumului la nivel naţional.

„Au fost analizate şi urmează să fie aprobate în următoarea şedinţă măsurile privind nivelul de siguranţă în funcţionarea sistemului energetic naţional, iar obiectivele programului de iarnă sunt evaluarea consumului de energie electrică a ţării în perioada 1 noiembrie 2023 - 31 martie 2024, pentru asigurarea acestuia la parametri de calitate şi siguranţă în alimentare, în condiţiile funcţionării sigure şi stabile a sistemului energetic naţional. Pentru prima dată de când Ministerul Energiei dezvoltă planul de iarnă, este luată în considerare şi influenţa din ce în ce mai mare pe care o au prosumatorii, în acoperirea consumului la nivel naţional”, a conchis Constantin.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.