Protestul celor peste 15.000 de ieşeni care au manifestat, timp de cinci ore, în centrul municipiului, s-a încheiat fără incidente, după ce manifestanţii au mărşăluit pe străzile principale ale oraşului. Manifestaţia a luat sfârşit în jurul orei 22.30, în Piaţa Unirii din Iaşi, după un marş pe o distanţă de câţiva kilometri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oamenii au străbătut pietonalul Ştefan cel Mare, apoi s-au deplasat pe traseul Prefectură-bulevardul Anastasie Panu-bulevardul Independenţei-Piaţa Unirii.

În Piaţa Unirii, protestatarii au staţionat aproximativ o oră, timp în care unii membri ai echipei locale de fotbal au aprins torţe. La un moment, în piaţă s-a auzit şi explozia unei petarde, iar cei prezenţi au huiduit, nefiind de acord cu acest gest.

Circulaţia tramvaielor în Piaţa Unirii a fost oprită, din cauza numărului mare de protestatari, care au ocupat calea de rulare.

Organizatorii acţiunii iniţiate pe Facebook spun că vor continua manifestaţiile şi în zilele următoare, dacă Guvernul Grindeanu nu va abroga ordonanţele de urgenţă emise în urmă cu o zi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.