Consilierii din probaţiune din Federaţia Publisind protestează, luni, în faţa Ministerul Justiţiei, solicitându-i ministrului Cătălin Predoiu alocarea fondurilor necesare pentru acordarea drepturilor salariale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Consilierii au pancate pe care scrie “Nu condamnaţi consilierii de probaţiune”, “Adoptaţi probaţiunea”, “Probaţiunea, anonimii Justiţiei”, “Probaţiunea, dizgraţiaţii Justiţiei”. 
 
Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune a afirmat că a adus la cunoştinţa conducerii Ministerului de Justiţie că problemele de natura salarială sunt grave şi că trebuie găsite soluţii în vederea înlăturării discriminărilor şi respectării hotărârilor judecătoreşti.
 
“Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune îi solicită prin acest protest Ministrului de Justiţie să adopte o poziţie corectă în raport cu personalul de probaţiune şi să acorde drepturile de natură salarială conform hotărârilor judecătoreşti. În acest sens, consilierii de probaţiune îi amintesc ministrului justiţiei, domnul Cătălin Predoiu despre obligativitatea de a pune în aplicare decizii judecătoreşti definitive, în caz contrar fiind pasibil de răspundere în faţa legii (aspect menţionat de însuşi ministrul justiţiei în comunicatele de presă date în cursul anului 2022). Plecând de la argumentul că trebuie să evite discriminarea în familia ocupaţională justiţie şi menţionând hotărârile judecătoreşti definitive ale consilierilor de probaţiune, Ministerul Justiţiei a recurs la corectarea drepturilor de natură salarială pentru magistraţi şi la alocarea fondurilor necesare în acest sens”, au precizat sindicaliştii. 
 
Cu ocazia elaborării proiectului de lege privind bugetul de stat pentru anul 2023, consilierii de probaţiune îi solicită ministrului Predoiu să emită un ordin de ministru în raport cu ultimele hotărâri judecătoreşti şi să aloce fondurile bugetare destinate acordării drepturilor de natură salarială ale personalului de probaţiune, a mai transmis Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.