Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a declarat că instituţia are în lucru 94 de dosare legate de fapte de corupţie din timpul pandemiei, prejudiciul ridicându-se la zeci de milioane de euro, cel puţin. "Este foarte grav ca unii cetăţeni cu funcţii de conducere în statul român să profite de această situaţie gravă şi să se îmbogăţească pe seama bolii, a suferinţei oamenilor şi chiar a morţii acestora", a afirmat el, menţionând că "sunt persoane importante, de la diferite niveluri ale statului român, şi la nivel local, dar şi la nivel central".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am rămas în prezent în anchetă cu un număr de 94 de dosare, iar 8 dosare au fost trimise în judecată, atât cele cu Unifarm-ul, dar am mai avut şi la Braşov, un spital de boli infecţioase din Braşov, dar şi de la Sfântu Gheorghe. În celelalte 94 de cauze, unele dintre dosarele noastre vor fi finalizate în perioada următoare. Am încercat să indisponibilizăm bunuri în vederea recuperării prejudiciului. Prejudiciul se ridică la nivelul zecilor de milioane, cel puţin, de euro (...) prin infracţiuni de corupţie în timpul pandemiei", a afirmat Crin Bologa, la Europa FM.

El a menţionat că este foarte grav că persoane cu funcţii de conducere în stat profită de pandemie pentru a se îmbogăţi.

"Ne interesează corupţia legată de pandemie pentru că este foarte grav ca unii cetăţeni cu funcţii de conducere în statul român să profite de această situaţie gravă şi să se îmbogăţească pe seama bolii, a suferinţei oamenilor şi chiar a morţii acestora", a declarat el.

Întrebat dacă sunt vizate persoane importante din stat în cele 94 de dosare, Bologa a afirmat: "Sunt persoane importante, de la diferite niveluri ale statului român, şi la nivel local, dar şi la nivel central".

"În perioada asta de pandemie am avut două tipuri de dosare: unele au ca obiect corupţia în legătură cu achiziţiile pentru combaterea pandemiei, dar alte dosare au ca obiect infracţiuni de corupţie profitând de starea de pandemie. Pentru că au apărut anumite tipare, s-a profitat mult mai mult de restricţii, poate s-a considerat că DNA lucrează de la domiciliu, n-am făcut aşa ceva", a subliniat el.

În 25 februarie, procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, afirma că procurorii acordă o atenţie desebită dosarelor în care sunt investigate posibile infracţiuni de corupţie înregistrate în perioada pandemiei. ”Este inadmibisil să se găsească personae care să vrea să se îmbogăţească când alţii mor”, afirma Bologa. Conform datelor prezentate atunci, DNA a instrumentat 105 dosare legate de pandemie în 2020, 5 fiind trimise în judecată, din 29 finalizate. În cele 76 de dosare aflate în lucru, prejudiciile prezumate sunt de ordinul sutelor de milioane de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.