Procurorul general, Gabriela Scutea, a cerut un control privind instrumentarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare deschis după ce tânăra de 17 ani din Mehedinţi care a fost incendiată de un bărbat l-a acuzat pe acesta de viol. "Scopul controlului îl constituie clarificarea demersurilor realizate de la formularea plângerii şi până în data de 12 iunie 2020, în special în ceea ce priveşte actele referitoare la persoana vizată de acuzaţii", arată procurorul general, care a solicitat şi Poliţiei Române să facă verificări la subunităţile sale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În contextul interesului generat în spaţiul public de cauza privind minora victimă a tentativei de omor prin incendiere din judeţul Mehedinţi, precizez că, pe baza informării preliminare transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, am dispus efectuarea unui control cu privire la instrumentarea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare în care au fost formulate acuzaţii de viol. Scopul controlului îl constituie clarificarea demersurilor realizate de la formularea plângerii şi până în data de 12 iunie 2020, în special în ceea ce priveşte actele referitoare la persoana vizată de acuzaţii", se arată într-un mesaj al procurorului general la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general menţionează că a cerut şi Poliţiei Române să facă verificări la subunităţile sale.

"Indiferent de vârsta persoanei vătămate, luarea în mod imediat a tuturor măsurilor investigative specifice anchetării infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale este imperativă. Aceasta se aplică deopotrivă în cauzele în care urmărirea este efectuată de către procuror sau în cele în care procurorul supraveghează activitatea poliţiei judiciare. De aceea, pentru un cadru complet al constatărilor şi pentru realizarea atribuţiilor de conducere a activităţii poliţiei judiciare, am solicitat şi IGPR efectuarea verificărilor la nivelul subunităţilor acestuia", scrie în mesajul Gabrielei Scutea.

Ea adaugă că va continua să acţioneze "în vederea îndrumării din partea PÎCCJ, în condiţiile legii, a colegilor procurori, pentru stabilirea unor practici unitare în investigarea infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale cu victime minore, precum şi pentru realizarea controlului ierarhic de către procurorii cu funcţii de conducere, în scopul aflării adevărului, cu rol activ".

Incidentul s-a produs în localitatea Dârvari, judeţul Mehedinţi. Bărbatul în vârstă de 45 de ani fusese condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea a cinci oameni şi eliberat după 25 de ani de detenţie. El revenise din Olanda şi ar fi trebuit să se afle în autoizolare.

Bărbatul nu era din localitate, iar autorităţile locale spun că a ajuns la Dârvari după ce un fost coleg de detenţie i-a permis să locuiască în casa sa şi să aibă în grijă imobilul.

Bărbatul şi victima sa ţineau legătura pe reţelele de socializare, spun apropiaţii fetei.

În 11 iunie, fata l-a reclamat pe bărbat pentru viol, însă examenul medico-legal nu a confirmat faptul că tânăra ar fi suferit leziuni ca urmare a unei agresiuni sexuale, susţin surse judiciare. În urma reclamaţiei, fata, care stătea cu o bunică şi cu fratele ei mai mic, a fost dusă într-un centru de protecţie socială, de unde a fost scoasă de către familie.

Ulterior, bărbatul a întâlnit-o şi i-a dat foc, după ce a turnat benzină pe ea. Fratele fetei a fost cel a sărit să stingă flăcările.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că starea fetei în vârstă de 17 ani este critică. “A fost transferată la Grigore Alexandrescu. Starea ei este critică, pronosticul este rezervat având în vedere şi gradul de arsură şi suprafaţa”, a explicat ministrul Sănătăţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.