Primarul Timişoarei Nicolae Robu a fost trimis în judecată alături de alte opt persoane în dosarul privind vânzarea frauduloasă şi la preţuri modice a unui număr de 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timişoara. Nicolae Robu, afirmă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că toată viaţa lui a fost cinstit şi că se consideră nevinovat. Întrebat de News,ro dacă va mai candida având în vedere acest scandal, Robu a replicat că va candida dacă va simţi că timişorenii sunt mulţumiţi de el şi îl vor în continuare primar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Robu, după ce a aflat că a fost trimis în judecată: Toată viaţa mea am fost un om cinstit, ultracinstit. Cu mine ca Primar nu s-a retrocedat nicio clădire, nicio locuinţă, nici către clanuri, nici către neclanuri, nici în centru, nici la periferie

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a nouă inculpaţi, în legătură cu vânzarea frauduloasă şi la preturi modice. a unui număr de 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timişoara”, anunţă DNA.

Astfel, au fost trimişi în judecată următorii inculpaţi, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (5 inculpaţi) respectiv în formă simplă (4 inculpaţi):

- MIUŢ NICUŞOR-CONSTANTIN, la data faptelor director al Regiei Autonome URBIS Timişoara, Administrarea Domeniului Public S.A. Timişoara şi Direcţiei Patrimoniu din cadrul primăriei mun. Timişoara (199 contracte);


- CIUHANDU GHEORGHE-CORIOLAN, la data faptelor primar al municipiului Timişoara (61 de contracte);
- COJOCARI IOAN, secretar al primăriei municipiului Timişoara şi coordonatorul nemijlocit al Serviciului Juridic Contencios din cadrul primăriei (61 contracte);
- ROBU NICOLAE, la data faptelor şi în prezent, primar al municipiului Timişoara (2 contracte);
- DIACONU DAN-AUREL, la data faptei viceprimar al municipiului Timişoara (un contract);
- STOIA TRAIAN-CONSTANTIN, la data faptei viceprimar al municipiului Timişoara (un contract);
-STAIA MARTIN, la data faptelor director al Direcţiei Patrimoniu şi respectiv al Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul municipiului Timişoara (2 contracte);
- VÎRLEA SIMONA, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timişoara (un contract);
- IOVA GABRIELA, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timişoara (un contract).

Conform procurorilor, în perioada septembrie 1996 - ianuarie 2014, cei nouă funcţionari publici din cadrul Primăriei municipiului Timişoara (majoritatea cu funcţii de conducere) şi-ar fi încălcat atribuţiile legate de aplicarea Legii 112/1995 pentru a vinde, în mod nelegal, 207 de imobile ce aparţin fondului locativ de stat, unor persoane care nu ar fi avut nici un drept să le cumpere, cauzând un prejudiciu de 42.756.719 lei (9.514.392 euro) în dauna statului.
În urma efectuării urmăririi penale, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz serviciu în legătură cu încheierea unui total de 207 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare contract pentru câte unui imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995.
Astfel, în perioada septembrie 1996 - ianuarie 2014, participarea inculpaţilor la încheierea contractelor presupus nelegale este următoarea, cu precizarea că, în unele situaţii, ar fi participat mai mulţi inculpaţi la încheierea presupus nelegală a aceluiaşi contract: Miuţ Nicuşor-Constantin (199 contracte), Ciuhandu Gheorghe-Coriolan (61 contracte), Cojocari Ioan (61 contracte), Robu Nicolae (2 contracte), Diaconu Dan-Aurel (1 contract), Stoia Traian-Constantin (1 contract), Staia Martin (2 contracte), Vîrlea Simona (1 contract) şi Iova Gabriela (1 contract).

În luna ianuarie 1996 a intrat în vigoare Legea 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist.
Această lege le dădea drept foştilor proprietari şi moştenitorilor lor să îşi redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru acele imobile.
Totodată, legea a dat dreptul chiriaşilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriaşi care dovedeau că, la data intrării în vigoare a Legii 112/1996, aveau contracte de închiriere a acelor imobile şi le ocupau la acea dată.
Cu toate acestea, inculpaţii ar fi încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu persoane care nu au avut calitatea de chiriaşi la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 şi care, prin urmare, nu aveau nici un drept să dobândească respectivele imobile.
Funcţionarii din cadrul primăriei Timişoara ar fi vândut în mod fraudulos imobilele persoanelor în cauză, la preturi modice stabilite în baza Legii 112/1995 şi HG 20/1996, deşi cunoşteau că respectivele dispoziţii nu mai erau aplicabile acelor persoane.

Prejudiciul total cauzat statului român ca urmare a încheierii nelegale a celor 207 contracte de vânzare-cumpărare ce fac obiectul acţiunii penale este de 42.756.719 lei (9.514.392 euro).

Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând în principal restituirea bunurilor imobile în natură şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin revenirea acestora în proprietatea statului şi prin anularea actelor juridice produs al infracţiunii.
În subsidiar, în măsura în care repararea prejudiciului în natură nu mai este posibilă, s-a solicitat repararea prejudiciului în cuantum de 42.756.719 (9.514.392 euro).
În vederea recuperării prejudiciului, s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiş, cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.