Primarul Sectorului 2, Mihai Mugur Toader, spune că nu există nicio autorizaţie emisă de către primărie pentru Clubul Bamboo, precizând că administratorii localului au depus dosar pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare, dar acesta era incomplet şi a fost retras pentru completare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a precizat că clubul avea aviz pentru securitate la incendiu, iar pentru emiterea autorizaţiei termenul a fost prorogat până în iunie 2017.

Edilul a mai spus că Primăria Sectorului 2 nu a emis niciun fel de autorizaţie pentru club.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Întrebat despre autorizaţia de funcţionare pe care trebuie să o emită administraţia locală, Toader a spus că Clubul Bamboo a depus un dosar pentru obţinerea acestei autorizaţii, ţnsă documentaşia era incompletă, iar dosarul " a fost retras pentru completare".

"Nu, noi nu am emis încă autorizaţia de funcţionare", a adăugat primarul Sectorului 2.

Anterior, viceprimarul Sectorului 2 Dan Cristian Popescu a declarat că Clubul Bamboo nu avea autorizaţie de funcţionare, iar în această lună urma să fie amendat. 

Dumitru Bădrăgan, avocatul administratorului clubului Bamboo, spune că nu poate afirma că localul nu avea autorizaţie, că cea mai mare parte a documentelor probabil au fost distruse în incendiu, dar că a cerut duplicatele. El a precizat că administratorul se afla la spital pentru investigaţii medicale şi că urmează să meargă la audieri.

”Noi am solicitat clienţilor toate documentele pe care le aveau. Foarte multe din documentele erau în incinta clubului şi bănuim că s-au pierdut, dar există duplicate şi i-am rugat pe cei care reprezintă societatea sp le prezinte organelor abilitate”, a declarat Dumitru Bădrăgan.

El a precizat că, în lipsa documentelor, nu poate afirma că nu exista autorizaţia de funcţionare.

Un număr de 38 de persoane au ajuns la spital în urma incendiului violent care s-a produs vineri noapte în clubul Bamboo din Capitală, unde se aflau câteva sute de persoane.

Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, 21 de victime au fost transportate la spital cu ambulanţele, iar 17 au ajuns ulterior, cu maşini particulare.

În urma incendiului, clubul a fost distrus în totalitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.