Lucrările la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului de Arşi sunt aproximativ 80% finalizate, iar la jumătatea lunii decembrie va fi redeschisă, după investiţii care au depăşit 250.000 de euro, cât fusese estimat iniţial, a declarat, joi, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Edilul Sectorului 1 a fost, joi, să verifice stadiul lucrărilor la secţia ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală.

"Am venit, vin în fiecare săptămână sau de câte ori este nevoie. Eu vreau ca acest spital, secţia ATI din acest spital să fie funcţională în luna decembrie, mai avem câteva zile şi eu sper să impulsionez – ăsta este rolul meu, să impulsionez, să vin, să văd dacă sunt ceva probleme. Până acum n-au fost şi sper ca în luna decembrie să fie funcţională secţia ATI. Sper ca cei de la DSP să dea avizul şi să poată fi funcţională secţia ATI din Spitalul de Arşi. E normal să avem acest spital. Nu vreau ca un bolnav cu arsuri, marii arşi cum se spune, să fie trimişi în alte ţări, în Bulgaria sau în alte locaţii. Vreau să avem în România un spital şi ăsta este rolul nostru, al primăriei să investim de câte orii este nevoie. Bani avem, indiferent la ce nivel ajung lucrările noi investim”, a spus Dan Tudorache.

Primarul a precizat că a fost depăşit bugetul iniţial stabilit la 250.000 de euro, deoarece au fost luate aparatură medicală şi alte dotări, care au fost destul de scumpe.

"În decembrie, vă spun sigur că această secţie ATI va fi funcţională, din punctul nostru de vedere, al primăriei. (...) Eu zic că la jumătatea lunii. Nici de Ziua Naţională, să treacă şi alegerile, să nu creadă cineva că noi muncim pentru alegeri, n-are nicio legătură cu 11 decembrie; are legătură cu România. E nevoie de acest spital şi important este că o primărie se gândeşte să investească în sănătate”, a mai spus Tudorache.

Edilul Sectorului 1 a mai spus că toate sumele care s-au investit în Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală sunt din bugetul Primăriei Sectorului 1, fără contribuţii din partea Ministerului Sănătăţii.

Inspecţia Sanitară a dispus, în 14 iulie, suspendarea activităţii în secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală, până la remedierea deficienţelor constatate, spitalul fiind amendat cu 6.000 de lei.

Ministerul Sănătăţii preciza atunci că măsurile pe care trebuie să le ia spitalul sunt: igienizarea totală a secţiei ATI, montarea de plase la geamuri acolo unde este nevoie şi remedierea instalaţiei de climatizare.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a cerut Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov să dirijeze cazurile grave la alte spitale cu secţii de arşi, respectiv la Spitalul Militar, Bagdasar-Arseni, Agrippa Ionescu, Floreasca, iar pentru chirurgie plastică, la Spitalul Universitar de Urgenţă.

Măsurile au fost luate după ce Gazeta Sporturilor a publicat mai multe materiale care au vizat Spitalul de Arşi. Într-unul dintre ele a fost vorba despre o femeie de 68 de ani care a murit la câteva zile după ce i s-a administrat o transfuzie cu altă grupă de sânge, iar în alt caz, un bărbat de 77 de ani, cu arsuri, a murit la câteva zile după ce medicul anestezist Camelia Roiu din acest spital i-a filmat larvele din zona urechilor.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.