Primarul oraşului Buşteni explică în ce condiţii poate fi împuşcat un urs care pune în pericol viaţa oamenilor/ Florescu: Un urs scăpat de sub control poate reprezenta un pericol mult mai mare decât situaţia iniţială. Nu fugim de responsabilitate

Primarul oraşului Buşteni explică în ce condiţii poate fi împuşcat un urs care pune în pericol viaţa oamenilor/ Florescu: Un urs scăpat de sub control poate reprezenta un pericol mult mai mare decât situaţia iniţială. Nu fugim de responsabilitate

Primarul staţiunii prahovene Buşteni, Alexandru Florescu, afirmă că, deşi legea permite împuşcarea urşilor în intravilan atunci când există pericol pentru viaţa oamenilor, această decizie nu este una „simplă sau fără risc”, ci, „dimpotrivă”, „una dintre cele mai grele decizii”. „Dacă focul nu este tras în condiţii foarte bune, există riscul ca animalul să fie doar rănit, să fugă, să devină mai agresiv şi să intre printre case, în curţi sau în zone unde se află oameni. Un urs scăpat de sub control poate reprezenta un pericol mult mai mare decât situaţia iniţială”, explică Florescu. Edilul mai spune că, de aceea, împuşcarea poate fi luată în calcul doar când există un pericol concret şi imediat şi numai dacă sunt îndeplinite condiţii tehnice foarte clare: vizibilitate bună, unghi şi fundal sigure, lipsa persoanelor în zonă, distanţă controlată, animal identificat clar şi trăgător autorizat. Cu o zi în urmă, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, afirma că a văzut mulţi primari care „fug de responsabilitatea de a interveni”.

"Legea permite intervenţia fermă atunci când există pericol pentru viaţa oamenilor, integritatea corporală sau bunuri. Dar faptul că legea permite împuşcarea nu înseamnă că împuşcarea este o decizie simplă sau fără risc. Dimpotrivă. Împuşcarea unui urs în intravilan este una dintre cele mai grele decizii. Dacă focul nu este tras în condiţii foarte bune, există riscul ca animalul să fie doar rănit, să fugă, să devină mai agresiv şi să intre printre case, pe străzi, în curţi sau în zone unde se află oameni. Un urs scăpat de sub control poate reprezenta un pericol mult mai mare decât situaţia iniţială. Într-un oraş, dacă este doar rănit, animalul poate parcurge distanţe importante prin zone locuite, poate deveni imprevizibil şi poate pune în pericol atât cetăţenii, cât şi echipele de intervenţie", explică primarul oraşului Buşteni, Alexandru Florescu.

Potrivit acestuia, tocmai de aceea împuşcarea poate fi luată în calcul doar atunci când există "un pericol concret şi imediat" şi numai dacă sunt îndeplinite condiţii tehnice foarte clare: vizibilitate bună, unghi sigur, fundal sigur, lipsa persoanelor în zona de risc, distanţă controlată, animal identificat clar şi trăgător autorizat.

Edilul spune că şi tranchilizarea animalului presupune riscuri, fiind nevoie ca intervenţia să fie realizată "exclusiv" de către medicul veterinar, "în condiţiile prevăzute de lege, după o evaluare atentă a situaţiei din teren".

"Într-o zonă locuită, cu oameni, curţi, garduri, maşini şi străzi, orice intervenţie de acest tip trebuie tratată cu maximă seriozitate, astfel încât să nu genereze riscuri suplimentare pentru comunitate", arată sursa citată.

Primarul precizează că din acest motiv, în acest moment în Buşteni sunt utilizate cuşti, iar autorităţile locale încearcă să captureze urşii momindu-i în condiţii cât mai controlate.

"Această variantă permite intervenţia specialiştilor într-un cadru mai sigur, reduce riscul unor situaţii neprevăzute şi oferă posibilitatea gestionării cazului în cele mai bune condiţii atât pentru oameni, cât şi pentru animal. De asemenea, în perioada următoare vom avea o nouă cuşcă pentru capturarea urşilor, care va creşte capacitatea de intervenţie în astfel de situaţii", explică primarul staţiunii prahovene.

Florescu afirmă că, în paralel, autorităţile continuă monitorizarea zonei şi colaborarea cu instituţiile competente, adăugând că înţelege "îngrijorarea cetăţenilor" şi ştie că mulţi oameni se întreabă de ce nu se intervine imediat prin împuşcare sau tranchilizare.

"Tocmai pentru că vorbim despre o zonă locuită, cu oameni, copii, turişti şi gospodării, fiecare intervenţie trebuie făcută astfel încât să nu genereze un risc şi mai mare decât cel existent", explică edilul.

Acesta precizează că, potrivit modificărilor legislative recente, autoritatea locală poate avea contract de permanenţă/ intervenţie cu gestionarul fondului cinegetic şi cu medicul veterinar de liberă practică, iar după intervenţie se întocmeşte un raport al evenimentului în maximum 24 de ore, semnat de majoritatea membrilor echipei.

"Asta înseamnă că fiecare intervenţie trebuie să fie documentată, justificată şi făcută în baza unei analize de risc. Nu fugim de responsabilitate. O tratăm exact cum trebuie tratată: legal, profesionist şi cu prioritate pentru siguranţa oamenilor. Ursul este specie protejată, dar viaţa oamenilor, siguranţa copiilor, a cetăţenilor şi a turiştilor sunt prioritatea noastră", adaugă sursa citată.

Primarul mai precizează că, în cazul ursoaicelor cu pui foarte mici, capturarea şi relocarea sunt "mult mai dificile decât par la prima vedere", întrucât pentru o intervenţie sigură, atât pentru animale, cât şi pentru oameni, ursoaica şi puii trebuie capturaţi împreună, în aceeaşi operaţiune.

"În practică, acest lucru este foarte greu de realizat", punctează primarul.

De asemenea, mai spune Florescu, medicii veterinari cu experienţă în astfel de intervenţii nu recomandă, de regulă, tranchilizarea în teren a unei ursoaice însoţite de pui pentru că există riscul ca, după administrarea substanţei, puii să se împrăştie, iar echipele să fie nevoite să îi caute şi să îi captureze zile întregi, ceea ce poate genera situaţii şi mai complicate.

"În prezent, gestionarul fondului cinegetic care acoperă UAT Buşteni şi UAT Sinaia are personal specializat permanent în teren pentru monitorizare şi intervenţie, însă posibilităţile de gestionare a populaţiei de urs sunt limitate şi de cadrul legal existent. Pentru sezonul de vânătoare 2025 - 2026 a fost aprobată o cotă de intervenţie de un singur exemplar, cotă care a fost deja realizată. În luna octombrie 2025, Primăria Buşteni şi gestionarul fondului cinegetic au depus o solicitare comună pentru aprobarea unei cote suplimentare de intervenţie de trei exemplare, solicitare avizată de Garda Forestieră şi de autoritatea competentă pentru protecţia mediului. Până în prezent, această solicitare nu a primit un răspuns din partea Ministerului Mediului şi vom continua demersurile instituţionale pentru obţinerea unui răspuns şi pentru identificarea tuturor soluţiilor legale care pot contribui la creşterea siguranţei cetăţenilor", arată aceeaşi sursă.

Primarul adaugă că pentru sezonul 2026 - 2027, cota aprobată este în prezent "zero exemplare", actul normativ care stă la baza acestei proceduri fiind contestat la Curtea Constiţională.

Florescu mai spune că identificarea medicilor veterinari specializaţi şi disponibili pentru astfel de intervenţii devine "tot mai dificilă".

Contractul anterior a încetat după ce medicul veterinar colaborator nu a mai dorit să participe la intervenţii asupra urşilor, iar identificarea unui nou specialist a necesitat timp şi efort. Toate aceste aspecte arată că problema prezenţei urşilor în zonele locuite nu are soluţii simple şi nici intervenţii care să poată fi făcute instantaneu. Tocmai de aceea, fiecare decizie trebuie luată responsabil, în baza legii, a evaluării riscurilor şi a recomandărilor specialiştilor", conchide primarul Alexandru Florescu.

În ultima perioadă, tot mai mulţi urşi îşi fac apariţia pe străzile din Buşteni, uneori chiar şi dis-de-dimineaţă sau la lăsarea întunericului. Obişnuite cu oamenii şi cu zgomotele, animalele nu se mai sperie nici măcar de sirenele jandarmilor şi poliţiştilor care încearcă să îi gonească spre pădure, de cele mai multe ori fiind vorba de ursoaice cu pui.

CITEȘTE ȘI Diana Buzoianu: Nu mai există intervenţia graduală când un urs intră în intravilan / Până acum câteva luni, trebuia alungat, relocat, dar acum când un urs periculos intră într-o localitate, trebuie făcută o intervenţie care să pună în siguranţă comunitate

Cu o zi în urmă, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, afirma că dacă până în urmă cu câteva luni un urs care intra într-o localitate trebuia întâi alungat, iar apoi relocat, acum legislaţia s-a schimbat şi, în cazul în care un urs periculos ajunge într-o comună sau într-un oraş, trebuie să aibă loc o intervenţie care să pună în siguranţă comunitatea. Buzoianu a menţionat că a văzut mulţi primari care fug de responsabilitatea de a interveni în aceste situaţii.

"În ultimele săptămâni am văzut din ce în ce mai multe incidente cu privire la urşi, care s-au transformat, din păcate, în tragedii în România. Distincţia între o procedură aplicată la timp care poate însemna o gestionare corectă a unei situaţii de risc sau o tragedie, de cele mai multe ori în practică înseamnă, de fapt, diferenţa între acţiune luată în câteva minute sau în jumătate de oră sau într-o oră", a declarat Diana Buzoianu, marţi, într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat că legislaţia a fost modificată şi primarii pot interveni în cazul urşilor periculoşi care intră în localităţi.

"Am modificat deja de câteva luni legislaţia, astfel încât să permitem primăriilor să intervină direct în momentul în care urşii vin în intravilan. Am găsit cazuri în care, deşi urşii veniseră în intravilan, deşi urşii erau periculoşi, anumite primării au decis să nu intervină pe legislaţie şi să urmărească birocratic alte căi. Mesajul pe care-l transmitem clar către absolut toate primăriile, o parte dintre ele şi-au făcut treaba, o parte dintre ele deja aplică legislaţia şi o parte dintre ele deja au creat un cadru mult mai sigur pentru comunităţile pe care le coordonează, dar pentru primăriile care încă nu ştiu cum să aplice această lege le transmitem un mesaj foarte clar", a explicat ministrul interimar al Mediului.
Diana Buzoianu a afirmat că ministerul va transmite primăriilor procedurile pentru ca acestea să aplice legislaţia.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră