Uniunea Europeană (UE) estimează miercuri că Muntenegru se află ”pe drumul bun” către o aderare - în 2028 - şi îndeamnă puternic Ucraina să accelereze reformele necesare aderării ucrainene, relatează AFP.
Comisia Europeană (CE) salută în acest raport anual privind extinderea - în care prezintă bilanţul negocierilor purtate de către toate ţările candidate la aderarea la UE - progresele realizate de cel puţin patru dintre aceste ţări candidate - şi anume Republica Moldova, Ucraina, Albania şi Muntenegru.
Comisia stabileşte, cu scopul de a le încuraja mai bine, obiective precise de atins în 2027, menite să faciliteze negocierile.
Muntenegrul este - de departe - cel mai aproape de aderarea la UE, se arată în raport.
Această mică ţară balcanică, cu aproximativ 600.000 de locuitori, a încheiat practic negocierile de aderare şi are toate şansele să adere la UE în 2028, după semnarea tratatului aderării sale "începând de anul viitor", potrivit unui oficial de la UE.
NEGOCIERILE CU GEORGIA ŞI MACEDONIA DE NORD, ÎN IMPAS
Celelalte trei ţări candidate din fruntea plutonului au avansat mai puţin, se arată în acest raport, însă au ambiţia să adere la orizontul lui 2030 sau mai târziu.
Potrivit CE, Albania este în măsură să încheie - în 2027 - negocierile de aderare.
Republica Moldova, potrivit Comisiei, îşi va încheia mai degrabă negocierile la începutul lui 2028, iar Ucraina la sfârşitul lui 2028, se estimează în acest raport.
Kievul este necesar să-şi "accelereze" reformele în vederea respectării acestui calendar, subliniază Comisia.
Însă totul depinde de acordul unanim al Celor 27 şi de o ratificare a fiecăruia dintre tratatele de aderare pe cale parlamentară sau prin referendum.
Seria de alegeri care urmează să aibă loc în 2027 îi îngrijorează, însă, pe apărătorii unei Uniuni Europene cu 30 sau 35 de state membre.
Candidata extremei drepte în alegerile prezidenţiale franceze din primăvara lui 2027, Marine Le Pen, a anunţat, într-o vizită recentă la Bruxelles, că se va opune, în cazul în care va fi aleasă preşedintă, - oricărei extinderi - a Uniunii Europene.
Comisia Europeană constată, de asemenea, în acest raport impasul în care se află negocierile unor ţări candidate ca Georgia sau Macedonia de Nord.
Ea se arată, în schimb, mai optimistă în privinţa Serbiei - ale cărei înclinaţii proruse au frânat negocierile.
Alegerile legislative sârbe de la 25 octombrie oferă o "oportunitate de a reporni pe baze noi", salută comisarul european al Extinderii Marta Kos.



























