Premierul Luca Niculescu, mesaj către investitorii străini din România: Principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei / Reconstruirea încrederii, împreună cu instituţiile statului şi companiile româneşti, este absolut necesară

Premierul Luca Niculescu, mesaj către investitorii străini din România: Principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei / Reconstruirea încrederii, împreună cu instituţiile statului şi companiile româneşti, este absolut necesară

Prim-ministrul Luca Niculescu s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii investitorilor străini în România, mesajul acestuia fiind că principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei, iar reconstruirea încrederii, împreună cu instituţiile statului şi companiile româneşti, este absolut necesară pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru mediul de afaceri. Niculescu i-a cerut şefului Cancelariei să pregătească întâlniri trimestriale cu reprezentanţii investitorilor străini, la care să participe reprezentanţii Guvernului.

Potrivit Executivului, "premierul a transmis că principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei, mulţumind investitorilor pentru rolul important în dezvoltarea ţării noastre".

"Reconstruirea încrederii, împreună cu instituţiile statului şi companiile româneşti, este absolut necesară pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru mediul de afaceri", a arătat şeful Executivului.

"Semnalul bun din aceste zile, când România a atras 4,5 miliarde de euro de pe pieţele financiare internaţionale, este confirmarea faptului că depăşirea blocajului politic de la Bucureşti a generat creşterea credibilităţii externe. Repornirea motoarelor economiei prin noi investiţii poate genera noi locuri de muncă şi oportunităţi mai ales pentru tineri", a declarat premierul Luca Niculescu.

Guvernul României va aborda mai articulat diplomaţia economică şi va creşte eficienţa în aplicarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale, alături de debirocratizare, pentru a implementa standardele economiilor dezvoltate, cât mai aproape de nevoile investitorilor.

Din această perspectivă, aderarea la OCDE a fost menţionată ca un obiectiv de ţară esenţial pentru creşterea profilului de ţară şi atragerea de capital. Premierul a menţionat, în acest sens, dialogul foarte bun pe care l-a avut, marţi, cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann.

Pentru facilitarea dialogului cu reprezentanţii investitorilor străini, care au prezentat o serie de propuneri concrete de măsuri pentru stimularea economiei, prim-ministrul Luca Niculescu i-a cerut şefului Cancelariei Prim-Ministrului să pregătească întâlniri trimestriale la care să participe reprezentanţii Guvernului.

La întâlnire au participat miniştrii Finanţelor, Alexandru Nazare, Externelor, Danuţ Neculăescu, Energiei, Dumitru Chisăliţă, Muncii, Florin Manole, Sănătăţii, Alexandru Rogobete, Mediului, Natalia Intotero, şi Digitalizării, Bogdan Dumitru, alături de şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Oleg Ungureanu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră