Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă că, potrivit specialiştilor, municipiul se îndreaptă spre o fază de platou în ceea ce priveşte numărul de cazuri de COVID-19, "după o perioadă de creştere încă uşoară în această săptămână". "Nu încă, cel mai probabil începând cu săptămâna viitoare. Vom vedea unde se va stabiliza (...) Ne mai aşteaptă încă zece zile complicate, după care, sperăm, fază de platou şi de descreştere", adaugă el, menţionând că rata de vaccinare în municipiu este de 53,88 la sută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Emil Boc a prezentat, luni, la începutul şedinţei Consiliului Local, o situaţie în ceea ce priveşte pandema, arătând că municipiul Cluj-Napoca are o incidenţă de 7,9, apropiată de cea atinsă în aprilie (8,01).

"La Cluj avem două avantaje (...) în primul rând o rată bună de vaccinare, poate cea mai bună din România, cu siguranţă dacă ne uităm la aceste cifre pe care o să vi le prezint în final. O rată de vaccinare de 53,88 la sută din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză. Cu siguranţă asta ne clasează pe primul loc în România. Dacă vom adăuga aici, dar nu avem încă datele oficiale pe municipiu, persoanele care au trecut prin boală, cu siguranţă ne apropiem undeva de 60 la sută, ceea ce ne ajută, ca şi comunitate, să nu facem forme grave de COVID-19 şi prin asta să rămână mai mult locuri la Terapie Intensivă pentru cei care nu sunt vaccinaţi şi fac forme grave de COVID", a afirmat primarul municipiului Cluj-Napoca.

El a menţionat că şi gradul de vaccinare cu doza a treia este destul de ridicat.

"În concluzie, având în vedere aceste lucruri (...) conform informaţiilor primite, ne îndreptăm după o perioadă de creştere încă uşoară în această săptămână spre o fază de platou la Cluj. Spun o fază de platou pentru că ce mi-au spus şi experţii este că la Cluj faza nu este extrem de accelerată aşa cum este în alte oraşe şi încet, dar sigur, ne vom îndrepta spre o fază de platou. Nu încă, cel mai probabil începând cu săptămâna viitoare. Vom vedea unde se va stabiliza (...) Ne mai aşteaptă încă zece zile complicate, după care, sperăm, fază de platou şi de descreştere", a declarat Boc.

El i-a îndemnat pe clujeni să se vaccineze, arătând că rata de vaccinare din municipiu, de 53,88 la sută, nu este totuşi suficientă.

"Deci acum alegerea noastră este simplă. COVID-ul, într-o formă sau alta, este în preajma noastră, decizia de sănătate este la noi: vrem să facem o fiormă uşoară, suportabilă, asemănătoare unei răceli, mai mult sau mai puţin complicate, tratabilă acasă - asta o putem face dacă în continuare ne vacinăm, sau nu ne vaccinăm şi ajungem la Terapie Intensivă, cu un drum probabil cu sens unic, de multe ori, din nefericire. Alegerea este la noi", a subliniat Emil Boc.

Conform datelor raportate, luni, de Prefectura Cluj, 368 de persoane au fost confirmate COVID-19 în judeţ, în ultimele 24 de ore, fiind făcute  1.460 de teste.

În prezent, sunt internaţi 552 de pacienţi, iar la ATI sunt 66 de persoane.

De la începutul pandemiei, în judeţul Cluj s-au vindecat şi externat 3.855 de pacienţi, din care 2.543 din judeţul Cluj, şi au murit 1.151, din care 721 din judeţul Cluj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.