Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, spune că nu doreşte ca Spitalul Filantropia să devină spital suport pentru pacienţii cu Covid-19 şi solicită autorităţilor să fie analizate şi alte unităţi medicale din judeţul Dolj, dar şi din celelalte judeţe ale Olteniei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mihail Genoiu a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a avut o discuţie în acest sens cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat care i-a transmis că va reanaliza situaţia împreună cu ministrul Sănătăţii pentru a găsi o altă variantă.

“În urmă cu câteva minute, am avut o discuţie telefonică cu domnul dr. Raed Arafat şi i-am cerut sprijinul pe care nu l-am găsit la Direcţia de Sănătate Publică Dolj. L-am asigurat că vorbesc în numele craiovenilor, atunci când i-am cerut să evite pe cât posibil includerea Spitalului Filantropia pe lista unităţilor medicale unde se vor trata bolnavii infectaţi cu coronavirus şi mi-a promis că va analiza situaţia, împreună cu noul ministru al Sănătăţii, pentru a găsi o altă variantă”, a afirmat Mihail Genoiu.

El a mai declarat că eforturile făcute de municipalitate pentru asigurarea unui număr cât mai mare de paturi pentru cei infectaţi cu noul coronavirus au fost uriaşe şi că i se pare exagerată soluţia găsită şi de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Dolj ca Spitalul Filantropia să devină spital-suport în lupta cu Covid-19.

“Considerăm că eforturile făcute de municipalitatea craioveană, pentru asigurarea unui număr cât mai mare de paturi şi condiţii pentru cei infectaţi cu virusul Covid-19, au fost uriaşe. În unităţile spitaliceşti puse la dispoziţie de Primăria Craiova, sosesc zilnic bolnavi confirmaţi pozitiv din toată regiunea Olteniei. În această situaţie, mi se pare exagerată soluţia dispusă de DSP Dolj şi propusă Ministerului Sănătăţii în care tot Municipiul Craiova ar fi responsabil de punerea la dispoziţie şi a Spitalului Municipal Filantropia, ca spital suport în lupta COVID-19”, a mai afirmat primarul Craiovei.

El solicită să fie găsit alt spital suport fie în judeţul Dolj, fie în alte judeţe ale Olteniei.

“Având în vedere că modul de abordare al acestor circuite pentru bolnavii infectaţi cu coronavirus afectează toate spitalele din Craiova, cu toate specialităţile, solicit cu celeritate ca, pentru varianta unui alt spital suport, să fie analizate şi alte locaţii din judeţul Dolj, dar şi din celelalte judeţe ale Olteniei”, a precizat Mihail Genoiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.