Primarul Municipiului Bucureşti, Ciprian Ciucu, i-a arătat sâmbătă Capitala, din bus-ul turistic, lui Mansur Yavaş, primarul Ankarei, aflat într-o vizită oficială de trei zile, cei doi vizitând şi Insula Lacum Morii şi Ateneul Român. Acesta a afirmat că i-a plăcut Bucureştiul, pentru că are o arhitectură impresionantă.
"E frumos Bucureştiul. Mi-a plăcut, are o arhitectură impresionantă", a spus Mansur Yavaş, primarul Ankarei, după trei zile petrecute la noi. Ciprian Ciucu i-a arătat astăzi Capitala de la înălţime, din bus-ul turistic. Au plecat de la Piaţa Universităţii, au ajuns în Piaţa Victoriei, apoi au putut admira Arcul de Triumf şi Casa Presei”, arată Primăria Capitalei într-o postare pe Facebook.
Ghidul a vorbit despre cele mai importante clădiri şi monumente de pe traseu, iar edilul capitalei Turciei s-a arătat impresionat de arhitectura oraşului.
Cei doi au pornit apoi spre Insula Lacul Morii, recent amenajată: ”O zonă verde, liniştită, cu cel mai frumos apus de soare şi pe alocuri plin de păsări ce le întâlneşti în Deltă”, spune PMB.
”Am vrut să ieşim puţin din oraş şi să vă arăt altceva. Conceptul aici e că vrem să aducem oamenii cât mai aproape de apă, avem şi debarcadere. Vom mai planta 200 de copaci. La baza digului, vom face un parc liniar, care va avea în jur de 2 km”, a explicat primarul Bucureştiului.
Oaspeţii turci au făcut poze pentru amintire şi s-au bucurat să admire lacul de pe promenadă şi au revenit în centru, unde au vizitat Ateneul Român, una dintre cele mai frumoase clădiri din capitala noastră, mai precizează PMB.
Vineri, Ciprian Ciucu şi Mansur Yavaş s-au întâlnit la Primăria Capitalei.
Primarul general Ciprian Ciucu şi-a exprimat dorinţa unui flux aerian mai bun între oraşe, care să îmbunătăţească turismul: locuitorii din Ankara să poată veni mai uşor în weekend-uri, iar bucureştenii să poată descoperi Turcia în afara staţiunilor de vară.
În plus, a stabilit cu edilul Mansur Yavaş că vom pune în contact instituţiile culturale şi universităţile noastre cu cele din Ankara, pentru a dezvolta împreună programe de cultură şi educaţionale.
Cei doi au vorbit şi despre implementarea în Bucureşti a conceptului de ”oraş parc”, cu proiecte care vor creşte calitatea vieţii şi vor aduce investiţii pe zona de turism.
”Şi în Ankara, administraţia locală dezvoltă proiecte pentru a reduce suprafeţele betonate şi a creşte numărul de spaţii verzi. Vom face schimb de experienţe şi putem să ne sprijinim reciproc”, arată PMB.
Potrivit Primăriei Capitalei, Ankara are servicii medicale de top, de la medicină de înaltă complexitate la estetică şi centre termale şi există deja clinici turceşti în Bucureşti. ”Ne dorim să încurajăm şi mai mult acest domeniu. Ar fi o oportunitate de investiţii în oraşul nostru şi o şansă de a avea acces la întreaga Europă pentru specialiştii din oraşul turcesc”, arată primărie.
”Două oraşe sunt cu adevărat înfrăţite când oamenii au schimburi. Ne-am propus să facilităm şi să catalizăm o legătură economică mai strânsă între Bucureşti şi Ankara”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.
”Sprijinul pe care-l oferă România Turciei e foarte important, mai ales susţinerea pe care o arătaţi pentru aderarea noastră la Uniunea Europeană. Vrem să facem punţi de prietenie durabilă şi prosperitate comună”, a spus şi Mansur Yavaş.
