Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat în şedinţa de joi 14 proiecte care vizează consolidarea şi reabilitarea faţadelor pentru o serie de clădiri din Municipiul Bucureşti, dar şi declanşarea procedurilor de expropriere în vederea efectuării lucrărilor care se impun.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Continuăm în forţă acest program de intervenţie asupra clădirilor care prezintă risc seismic, vorbim de 4 imobile aflate în stare avansată de degradare (blocul în care se află Club A din stradă Blănari nr. 14, un imobil din str. Şelari,  un imobil din sectorul 5, de pe stradă Baltagului şi un imobil situat pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr 32-34), care se adaugă la celelalte 195 de clădiri care se află deja în proces de consolidare. Mai avem proiecte de reabilitare a faţadelor pentru 14 clădiri în zona prioritară şi continuăm procedurile de expropriere în cazul imobilelor  unde proprietarii nu au demarat procedurile pentru realizarea lucrărilor de consolidare. Astfel, am solicitat astăzi Consiliului General declanşarea procedurilor pentru exproprierea a cinci imobile, unele monument istoric, şi câteva spaţii comerciale. O parte din acestea sunt adevărate simboluri ale Bucureştiului de altădată”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Printre clădiri se numără şi fostul Hotel Dunărea, de lângă Gara de Nord (Calea Griviţei nr. 138C, sector 1), care se află într-un stadiu avansat de degradare şi nu mai este folosit de peste 20 de ani.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Bucureşti, clădirea a fost construită între anii 1935-1970 şi a fost grav afectată de cutremurul din 1977. Destinaţia clădirii ar urma să fie de spaţii expoziţionale şi centru rezidenţial, educaţional, cultural şi de divertisment destinat artiştilor.

Clădirile care urmează a fi expropriate sunt: Calea Griviţei nr. 138C, sector 1, Splaiul Independenţei nr. 74, sector 5, câteva spaţii proprietate privată din imobilul din str. Blănari nr. 3, sector 3, câteva spaţii proprietate privată din imobilul str. Boteanu nr. 3A – 3B, sector 1 şi alte spaţii proprietate privată din imobilul str. Academiei nr. 3 - 5, sector 3.

În ceea ce priveşte proiectul care vizează renovarea faţadelor, se vor face lucrări la următoarele imobile: str. Anastasie Simu nr. 6, sector 1; Bd. Carol I nr. 48 sector 2; str. Academiei nr. 4 – 6, sector 3; str. Anghel Saligny nr. 6, sector 5; Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 16(fost nr. 46), sector 5; Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 26(fost nr. 56), sector 5; Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 37, (fost 87), sector 5; Calea Plevnei nr. 5 – 7, sector 5; Bd. Regina Elisabeta nr. 57 (A+B), sector 5; Bd. Regina Elisabeta nr. 59, sector 5; Str. Silfidelor nr. 4 , sector 5; Bd. Lascăr Catargiu nr. 14, sector 1; str. Edgar Quinet nr. 3, sector 1; str. Ion Câmpineanu nr. 13, sector 1.

Cât priveşte lucrările de consolidare, vor fi executate lucrări la următoarele imobile: Str. Blănari nr. 14, sector 3, Str. Baltagului nr. 17, sector 5, Str. Şelari nr. 22, sector 3, b-dul Nicolae Bălcescu, nr. 32-34 (după refacerea studiului de fezabilitate).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.