Prefectul judeţului Iaşi va ataca în contencios administrativ autorizaţia de construire emisă anul trecut de primarul Mihai Chirica, în urma protestelor localnicilor din zona Tărăraşi, nemulţumiţi că în singurul parc din cartier vor fi ridicate trei imobile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia prefectului de Iaşi, Marian Şerbescu, vine în uma protestelor organizate anul trecut de locuitorii din cartierul ieşean Tătăraşi, dar şi după ce liderul filialei municipale Iaşi a PNL, deputatul Marius Bodea, a sesizat Instituţia Prefectului pe această temă.

Într-un document trimis marţi de prefectul de Iaşi către deputatul PNL se arată că Instituţia Prefectului va ataca în contencios administrativ autorizaţia de construire emisă anul trecut de primarul Mihai Chirica pentru terenul din zona Oancea-Tătăraşi, în vederea anulării autorizaţiei respective.

Liderul PNL Iaşi, Marius Bodea, susţine, într-un comunicat, că atacarea autorizaţiei de către prefect reprezintă "o victorie de etapă", el precizând că "victoria finală va fi când vom anula hotărârea de consiliu local pentru construcţia a trei blocuri pe Esplanada Oancea, construcţii care vor distruge ireversibil zona".

"Îl invit pe primar să meargă în zonă să vorbească cu oamenii din Tătăraşi, la fel cum a făcut când era în campania electorală şi le-a cerut votul şi să nu se mai ascundă de aceştia după comunicate şi minciuni. Prin semnarea acestei autorizaţii, primarul Mihai Chirica şi-a pus pecetea pe distrugerea ireversibilă a Esplanadei Oancea şi a întregii zone de promenadă. Esplanada este singurul spaţiu public pe care mii de cetăţeni îl folosesc pentru a se relaxa, pentru a ieşi cu copiii la plimbare sau pentru a interacţiona. Construcţia a încă trei blocuri-turn în acea zonă va însemna distrugerea acestei oaze de verdeaţă şi de linişte", a precizat deputatul liberal Marius Bodea.

Mai multe proteste au fost organizate anul trecut în cartierul ieşean Tătăraşi, oamenii fiind nemulţumiţi că primăria şi-a dat acordul pentru construirea a trei blocuri în singurul parc existent în zonă.

Primarul Mihai Chirica susţinea, în luna noiembrie, că dreptul de utilizare a proprietăţii este garantat de Constituţie şi că nu este vorba de autorizaţie de construcţie, ci doar de una de împrejmuire a terenului.

Întrebat de corespondentul News.ro dacă în zona respectivă vor fi construite sau nu blocuri, edilul ieşean nu a dat un răspuns tranşant.

"Trebuie puse în acord interesele cetăţenilor cu cele ale investitorilor. Este posibil să se amenajeze un parc în prelungirea celui existent, apoi să poată fi rezolvate şi problemele de natură imobiliară", a afirmat primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.