Poliţiştii bucureşteni fac, joi, 23 de percheziţii în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, punând în executare mai multe mandate de aducere, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul materialelor de construcţii. Prejudiciul creat de suspecţi ar fi de circa şapte milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 23 de mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu şi pun în executare mai multe mandate de aducere, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul materialelor de construcţii, anunţă Poliţia Capitalei.

Suspecţii ar fi creat, în perioada 2011 - 2014, un circuit comercial fictiv, înfiinţând şi coordonând mai multe firme-fantomă, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Persoanele vizate vor fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 6.

Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este de aproximativ 7.000.000 lei, din care 5.000.000 de lei ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, suma de bani spălată depăşind 2.000.000 de lei, potrivit Poliţiei Capitalei

Acţiunea poliţiştilor este sprijintă de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, precum şi de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.