În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la 2.290 de sesizări venite din partea cetăţenilor, iar în urma activităţilor desfăşurate au aplicat peste 11.770 de sancţiuni contravenţionale, precizează Poliţia Română. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 11.776 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.972.399 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 194.433 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„La data de 3 martie a.c., peste 11.800 de poliţişti au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.Au fost organizate 290 de acţiuni şi s-a intervenit la 2.290 de evenimente, dintre care 1.800 au fost sesizate prin 112. În urma activităţilor, au fost surprinse în flagrant delict 116 persoane”, precizează comunicatul de presă al Poliţiei Române.

De asemenea, au fost depistate 18 persoane urmărite naţional sau internaţional.

Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 80 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 860 de permise de conducere, dintre care 46 pentru alcool, 354 pentru viteză şi 8 pentru droguri, fiind retrase 360 de certificate de înmatriculare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.