Poliţia Capitalei cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unui băiat în vârstă de 13 ani, care a plecat de acasă, din Sectorul 5, în 17 iulie şi nu a mai revenit până în prezent. Cei care îl văd sunt rugaţi să sune la 112.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Capitalei, copilul se numeşte Bobi-Matei Baranka, are 13 ani şi înălţimea de 1,30 metri, o greutate de 40 de kilograme. Adolescentul are faţă ovală, ochi căprui, păr şaten închis, tuns scurt, ten măsliniu. De asemenea, el are o cicatrice de formă liniară de aproximativ 2-3 centimetri, pe tâmpla stângă.

La data dispariţiei, el purta pantaloni scurţi de culoare gri, tricou de culoare neagră şi sandale negre.

Persoanele care l-au văzut sau pot oferi detalii sunt rugate să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.