Liberalii au transmis, după promulgarea noii legi a pensiilor de către preşedintele Klaus Iohannis, că acesta este „un pas înainte pentru mai multă echitate în sistem”, iar guvernările liberale au majorat punctul de pensie de trei ori, în ultimii patru ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Legea pensiilor a fost promulgată de către preşedintele Klaus Iohannis - un pas înainte pentru mai multă echitate în sistem. Guvernările liberale sunt cele care, în ultimii patru ani, au majorat punctul de pensie de trei ori - de la 1.265 lei, cât era în 2019, la 1.785 lei, cât este în prezent”, arată o postare, de miercuri, pe pagina de Facebook a Partidului Naţional Liberal.

Sursa citată mai spune că „Partidul Naţional Liberal rămâne dedicat angajamentelor sale, susţinând majorări sustenabile ale pensiilor, care să le ofere seniorilor României un trai decent, respect şi demnitate”.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind sistemul public de pensii, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Legea are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru asigurarea unui sistem de pensii sustenabil din punct de vedere financiar prin instituirea unei formule de calcul bazate pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, potrivit principiului contributivităţii, a unui mecanism de indexare a pensiilor clar şi corelat cu realităţile economice.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat după adoptarea noii legi a pensiilor de către deputaţi dacă va există cele 25 miliarde lei necesare creşterii pensiilor, în două rândul, de la 1 ianuarie şi 1 septembrie 2024, că este ferm convind că va fi găsită suma, atunci când va fi construit bugetul de stat pe anul viitor. „Sunt 4,8 milioane de pensionari în România. 80% au sub 3.000 lei, 60% au sub 2.000 de lei. Dacă credeţi că trebuie să creăm o problemă pentru oameni care trăiesc cu o pensie sub 2.000 lei, eu vă spun că este o temă falsă”, a adăugat şeful Guvernului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.