Angajaţii primăriei localităţii argeşene Bascov ar fi cheltuit aproape un miliard de lei vechi pentru sms-uri date de pe telefoanele de serviciu ca să susţină ansamblul local "Doina Bascovului" într-o competiţie produsă de Cătălin Măruţă la PRO TV, spune purtătorul de cuvânt al PNL Argeş, Gelu Tofan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mai multe ansambluri din ţară s-au duelat pentru premiul cel mare, între acestea numărându-se şi "Doina Bascovului", care a adunat peste 60.000 de voturi şi a învins ansamblul "Zestrea Budureştii” din Bihor şi "Doina Cârcinovului” de la Priboieni, scrie Jurnalul de Argeş.

Purtătorul de cuvânt al PNL Argeş, Gelu Tofan, spune că pentru sms-urile trimise de pe telefoanele de serviciu angajaţii Primăriei Bascov au cheltuit aproape un miliard de lei vechi, iar prima factură, în valoare de aproape 200 de milioane, pentru sms-urile trimise în semifinale cometiţiei, a ajuns deja la primărie.

În ultima şedinţă a Consiliului Local Bascov, mai mulţi consilieri locali s-au opus ca factura să fie plătită de la bugetul local. 

Conform presei locale, angajaţii Primăriei Bascov au trimis mesaje la Pro TV de pe telefoanele de serviciu pentru a vota ansamblul Doina Bascovului şi pentru fiecare persoană ar fi fost impusă o normă de trimis sms-uri, costul unui mesaj fiind de 25 de eurocenţi, iar în total s-ar fi strâns peste 60.000 de sms-uri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.