Angajatorii vor fi încurajaţi să creeze locuri de muncă pentru persoanele din grupurile vulnerabile prin acordarea unor subvenţii în valoare de 900 de lei, timp de un an, pentru fiecare om angajat, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, precizând că în 5 decembrie intră în vigoare pachetul de măsuri active, care vizează mobilitatea socială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cea mai bună cale prin care putem avea o acţiune fermă de coeziune este prin crearea de locuri de muncă şi antrenarea şi integrarea oamenilor în sociatate, şi nu prin marginalizare şi plata unor beneficii. Am făcut reforma serviciului public de ocupare, care se îndreaptă către cei cu vulnerabilităţi”, a spus ministrul Muncii, la conferinţa „Dezvoltarea competenţelor - rol esenţial în corelarea educaţiei cu nevoile pieţei muncii în România”.

Dragoş Pîslaru a precizat că în 5 decembrie intră în vigoare pachetul de măsuri active, care vizează mobilitatea socială.

“Să-i scot pe oamenii aceia din starea lor de sărăcie, de pauperitate, înspre zona de a-şi căpăta decenţa prin obţinerea unui loc de muncă. Sunt subvenţii de mobilitate atât socială cât şi teritorială. Vorbim de încurajarea tuturor celor care crează locuri de muncă, angajatorilor, prin subvenţii de a recruta din grupurile vulnerabile. Este o subvenţie de 900 de lei, pe lună, 12 luni, subvenţie pentru angajatorii care recrutează din grupurile vulnerabile", a mai spus ministrul Muncii.

El a precizat că în grupurile vulnerabile intră tinerii cu vârste între 15 şi 24 de ani, persoanele peste 45 de ani care au rămas fără locuri de muncă, multe în zonele rurale, şomerii, persoanele cu dizabilităţi şi familiile monoparentale.

“Problema este să vedem cum te duci să ajuţi grupurile defavorizate, acestea de care am vorbit. Crearea de locuri de muncă prin antrenarea oamenilor în societate, asta este miza. Problema legată de competenţe şi piaţa forţei de muncă nu este o problemă estetică, ci o problemă care se leagă direct de dezvoltarea economică, care aduce bunăstare, bani la buget, şi de partea socială, de coeziune", a mai spus Pîslaru. 

Ministrul Muncii a adăugat că în Bucureşti, Cluj, Timş şi Ilfov rata şomajului este sub doi la sută, în Cluj fiind chiar 1,17 la sută.

“Apoi, din octombrie 2015 şi până azi au fost create 154.000 de locuri de muncă. În acest an, pentru prima dată după 2008, investiţiile străine au depăşit, la nouă luni, 3,1 miliarde de euro. Bariera pentru dezvoltarea unei Românii sustenabile înseamnă să asigurăm oameni bine pregătiţi", a precizat Pîslaru.

Ministrul a arătat că este importantă şi identificarea persoanelor apte de muncă, dar care au renunţat să lucreze.

"Prin colaborarea cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, ne îndreptăm spre cei care sunt apţi de muncă, dar au renunţat să-şi mai caute un loc de muncă. Asta prin serviciile comunitare integrate, facem joncţiune cu serviciul public de ocupare. Vom investii în competenţe pentru ca aceşti oameni să fie integraţi", a adăugat ministrul Pîslaru.

Un alt proiect despre care a vorbit ministrul Muncii este cel privind reforma în zona Agenţiei Naţionale pentru Calificări.

"Reforma pe zona Agenţiei Naţionale pentru Calificări porneşte de la înlocuirea unei rivalităţi, de neînţeles, în opinia mea, între instituţii. Să deschidem Agenţia Naţională pentru Calificări şi să putem avea responsabilitatea formării profesionale continue, care este mult mai aproape de angajator prin serviciul  public de ocupare a forţei de muncă şi Ministerul Muncii, iar pe zone de formare prin domeniul universitar, postuniveristar, să rămână în coordonarea Ministerului Educaţiei", a mai spus Pîslaru.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.