Peste 131.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a vor susţine Evaluarea Naţională în sesiunea 22 iunie - 4 iulie, anunţă Ministerul Educaţiei. Examenul se va desfăşura în 3.850 de centre. Candidaţii care nu pot susţine probele în această perioadă din motive medicale vor putea participa la etapa specială, programată în 5-12 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII 2021) se va desfăşura în perioada 22 iunie - 4 iulie 2021. Un număr de 131.177 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 12.006 în municipiul Bucureşti, sunt înscrişi pentru susţinerea examenului, conform situaţiei centralizate de către Ministerul Educaţiei", se arată într-o informare transmisă, luni, de minister.

Examenul începe marţi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi se va desfăşura proba la Matematică, iar proba la Limba şi literatura maternă va avea loc vineri.

Primele rezultate vor fi afişate în 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise şi prin mijloace electronice. Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afişate în 4 iulie.

Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5-12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie - 2 iulie). Dacă aceştia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfăşurate în perioada 22-25 iunie.

Accesul candidaţilor, cu respectarea măsurilor de siguranţă epidemiologică în vigoare, este permis în intervalul orar 8:00 - 8:30. 

Examenul se va desfăşura în 3.850 de centre, iar probele încep la ora 9:00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne. La probele scrise ale Evaluării Naţionale din acest an, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

Candidaţii trebuie să aibă la ei un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.

Probele sunt monitorizate audio-video.

Potrivit Ministerului Educaţiei, este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.

De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită nu sunt primiţi în examen.

Fiecare centru de examen va dispune de echipamente şi materiale de protecţie (dezinfectanţi, măşti etc.). De asemenea, Intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare, vor fi semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat. În sălile de clasă în care se desfăşoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidaţi o distanţă de un metru unul faţă de celălalt, pe rânduri şi între rânduri. În situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maximă posibilă. Fiecare persoană care intră în şcoală va primi câte o mască la sosire şi, dacă solicită, şi la plecare. Sălile de clasă vor avea dezinfectanţi pentru mâini. În incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecţie. Colectarea măştilor purtate se va face în locuri special amenajate şi semnalizate. Este interzis schimbul de obiecte personale. Centrele de examen vor beneficia de asistenţă medicală.

Ministerul Educaţiei anunţă că pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 22-26 iunie, între orele 8:00 - 16:00.

Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.