Echipajele Ambulanţei şi ale SMURD au intervenit în ultimele 24 de ore în cazul a peste 100 de persoane cărora li s-a făcut rău pe stradă din cauza caniculei. În Bucureşti, în prima parte a zilei de luni, Serviciul de Ambulanţă a fost solicitat pentru 327 de urgenţe de cod roşu şi galben, peste 80 de intervenţii fiind în locuri publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, în ultimele 24 de ore echipajele SMURD şi ale Ambulanţei au intervenit în cazul a 107 persoane căzute în stradă, din cauza caniculei. Tot din cauza caniculei, a fost raportat şi un deces în judeţul Alba, potrivit reprezentanţilor Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. 

În Bucureşti, în primele şapte ore ale zilei de luni Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABIF) a întregistrat 327 de solicitări pentru urgenţe cod roşu şi galben, aproape 60 la sută din totalul apelurilor, potrivit managerului SABIF, Alis Grasu. Ea a precizat că în 81 de situaţii echipajele au intervenit în locuri publice, iar în 30 de cazuri a fost vorba despre cazuri de leşin.

"Numărul urgenţelor este foarte mare, dacă ne raportăm la prima parte a zilei. Sunt cazuri diverse, dar complicate - de la persoane leşinate din cauza caniculei, persoane cu suferinţe digestive , dureri toracice sau supradoză. Din păcate, persoanele care so

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.