Patru cazuri de gripă au fost confirmate la pacienţi din judeţul Buzău, trei fiind la copii cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani, nevaccinaţi antigripal. Direcţia de Sănătate Publică Buzău a restricţionat accesul vizitatorilor în unele dintre secţiile unităţilor medicale şi a restrând programul de vizitare în celelalte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit medicului Carmen Scântei din cadrul DSP Buzău trei copii şi un adult au fost diagnosticaţi cu virusul gripal, unii fiind internaţi, în timp ce alţii au fost trataţi în ambulator.

”Doi dintre pacienţi au fost diagnosticaţi cu virus de tip A, iar doi cu virus de tip B. Trei au fost internaţi de la început şi unul se va externa azi în timp ce o persoană a fost tratată în ambulatoriu. Nici unul dintre pacienţi nu a fost vaccinat antigripal. Am atenţionat unităţile sanitare cu paturi şi am indicat să se orienteze şi către acest diagnostic în diagnosticele care se pun, mai ales că aceşti pacienţi au trecut pe la camerele de gardă şi au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii”, a declarat medicul Carmen Scântei. 

Dintre cei patru pacienţi trei sunt copii cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani, toţi prezentând forme uşoară de boală.

Potrivit sursei citate, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Buzău a atenţionat unităţile spitaliceşti ca în contextul epidemiologic existent să restricţioneze sau chiar să interzică în unele secţii accesul vizitatorilor.

Astfel, dacă în secţiile de Nou Născuţi, Pediatrie, Chirurgie, ATI şi Oncologie accesul nu este permis sub nicio formă vizitatorilor, în celelalte secţii accesul vizitatorilor se poate face doar în intervalul orar stabilit, vizitatorii trebuie să poarte halat şi mască de protecţie şi fiecare pacient are dreptul la cel mult un vizitator.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.