O şcoală din municipiul Buzău unde învaţă aproximativ 2.000 de elevi trebuie să plătească aproape 85.000 de lei pentru căldura furnizată în luna decembrie. Primarul oraşului, Constantin Toma, spune că, anual, municipalitatea este nevoită să achite aproximativ 35 de milioane de lei pentru plata utilităţilor pentru cele 40 de unităţi de învăţământ, el susţinând că este ”o risipă imensă de bani”, care provoacă ”o gaură mare în bugetul local”.