O nouă suspiciune de pestă porcină a apărut în gospodăria unui localnic din comuna Puieşti, unde erau crescuţi circa 80 de porci. Toate animalele au fost ucise, joi, după ce noaptea trecută două suine au murit. În judeţul Buzău, sunt la acest moment două focare de pestă porcină africană confirmate, la Lunca şi Pănătău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului Buzău, Gabi Cozma, o nouă suspiciune de pestă porcină africană a apărut, joi, într-o gospodărie izolată din localitatea Puieştii de Jos, comuna Puieşti. Două animale au murit noaptea trecută şi alte două joi, iar autorităţile au intrat în alertă şi au prelevat probe. Analizele preliminare au aratăt că este vorba despre pestă porcină africană, dar au fost trimise probe şi la Bucureşti.

La rândul său, primarul comunei Puieşti, Florin Leaua, a declarat că după ce au murit cele patru animale s-a luat decizia sacrificării tuturor suinelor din gospodăria localnicului, unde erau crescute circa 80 de animale.

„ Azi, la primele ore ale dimineţii, am fost înştiinţat de un crescător de animale din satul Puieşti de Jos, despre faptul că un număr de două porcine au murit pe parcursul nopţii în incinta spaţiului unde erau crescute. Este vorba despre un crescător care avea în jur de 80 de capete din care 15 adulte, iar restul pui la circa 20 de kilograme. Am convocat de urgenţă Comitetul local de sprijin în combaterea bolilor şi împreună cu medicii veterinari am notificat D.S.V.S.A. Buzau şi Comitetul local Buzău în vederea luării măsurilor de urgenţă. După primele rezultate anatomo-patologice de laborator efectuate la un număr 4 animale, s-a dispus lichidarea preventivă a porcinelor din exploataţie şi transmiterea de probe biologice către alte laboratoare din Ploiesti şi Bucureşti”, a transmis primarul comunei Puieşti.

În judeţul Buzău sunt confirmate în acest moment două focare de ppa la Pănătău şi Lunca.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.