Poliţiştii din Capitală au reţinut, vineri, o femeie în vârstă de 36 de ani, bănuită de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce a fost sesizat la 112 că la o florărie din Sectorul 2 ar fi fost sustrase mai multe ghivece de flori şi flori, prejudiciul fiind estimat la 10.000 de lei, însă recuperat în totalitate. Faţă de femeie a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
 
„Ieri, 18 august a.c., poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti -Secţia 8 au reţinut o femeie, în vârstă de 36 de ani, bănuită de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În fapt, la data de 18 august 2023, în jurul orei 05.20, poliţişti din cadrul Secţiei 8, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, din interiorul unei societăti comerciale, din Sectorul 2, ar fi fost sustrase mai multe ghivece de flori şi flori, prejudiciul fiind estimat la 10.000 de lei”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.
 
Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipajele de poliţie, o femeie fiind prinsă în flagrant,  imediat după săvârşirea faptei, aceasta fiind depistată pe o stradă din proximitate.
 
Femeia a fost imobilizată şi condusă la audieri, în vederea stabilirii situaţiei de fapt.
 
Din cercetări, a fost reţinut faptul că, femeia ar fi forţat uşa de acces a florăriei, de unde ar fi sustras mai multe aranjamente florale şi ghivece, pe care le-ar fi transportat cu două cărucioare, aparţinând aceleiaşi societăţi.
 
În baza probatoriului administrat, aceasta a fost reţinută vineri, pentru 24 de ore, iar în cursul aceleiaşi zile, faţă de femeie a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
 
De asemenea, au fost găsite şi bunurile pe care bănuita le-ar fi sustras, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
 
Cercetările sunt continuate de către Sectia 8 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
 
Sursa menţionată precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situatie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.