Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni seară, că va propune Consiliului General al Capitalei majorarea preţului pe care bucureştenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare îl vor plăti pentru încălzire şi apă caldă. Nicuşor Dan speră ca locuitorii din Bucureşti să înţeleagă că această majorare este necesară, mai ales că este nevoie de investiţii în reabilitarea reţelelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nicuşor Dan a declarat, luni seară, la B1 TV, că preţul majorat la energie aduce şi o creştere a subvenţiei din partea Primăriei Capitalei, ceea ce înseamnă un efort bugetar mare. 

”Avem o situaţie excepţională, care e la nivel european, creşterea preţului la energie, ceea ce înseamnă că subvenţia şi preţul pe care oamenii îl plăteau s-au dublat, practic. Situaţia particulară a Bucureştiului este că avem o primărie generală şi nişte primării de sector şi sarcina  subvenţiei pentru căldură care este  exclusiv pe umerii Primăriei Generale. Noi avem un buget de 4 miliarde, din acest buget, tradiţional 1 miliard se duceau pe transportul public, ca subvenţie, 1 miliard către termie, 2 miliarde către celelalte cheltuieli, spitale, străzi, iluminat public, semafoare, parcuri. Acum, dacă subvenţia la termie nu mai e un miliard, ci două miliarde, asta înseamnă că bugetul real care era pentru toate celelalte se reduce la jumătate, de la 2 miliarde, la un miliard. Sperăm în continuare un ajutor de la Guvern, cerem mai mult decât au cerut celelalte primării din ţară”, a declarat Nicuşor Dan. 

Primarul Capitalei a explicat că tarifele au scăzut odată cu scăderea TVA. 

”980 lei este un tarif care a funcţionat o anumită perioadă, până la 31 decembrie, după care a intrat în vigoare scăderea de TVA, acum este 860 lei TVA inclus, faţă de 500 lei cât era la 1 noiembrie, când a intrat în vigoare scumpirea asta de gaz. Din cei 500, populaţia plătea 160, Primăria plătea 340. Acum, din 860, populaţia plăteşte 145 şi restul îl plăteşte Primăria Municipiului Bucureşti”, a declarat edilul. 

Nicuşor Dan a declarat că va propune Consiliului general să voteze mărirea plafonului suportat de populaţie pentru termoficare. 

”Eu sper la două lucruri: 1 - şi Consiliul general să fie de acord cu mărirea plafonului preţului suportat de populaţie, să fie mai mare pentru că ea este în alte oraşe din România, este între 300 şi 500 de lei, numai la Bucureşti este 143 de lei, acum, cu scăderea TVA. Pe de altă parte, o parte din această creştere a preţului la gaz să fie suportată şi de la nivel central”, a declarat Dan. 

De asemenea, primarul speră că bucureştenii vor înţelege această situaţie. 

”Eu cred că bucureştenii vor  înţelege că este un sistem în care trebuie să facem investiţii şi cred că ei vor mai degrabă să ştie că într-un an-doi o să le fie mai bine iarna şi nu o să stea cu frică tot timpul că au sau nu au căldură şi apă caldă, pe de-o parte, pe de altă parte ei văd că vecinii lor care au centrală de apartament plătesc mult mai mult şi cred că în acest context e firesc să plătească toată lumea mai mult”, a declarat Nicuşor Dan. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.