Primarul Capitalei Nicuşor Dan a explicat, chestionat dacă va emite autorizaţia necesară defrişării celor 400 de copaci în vederea extinderii străzii Valea Largă din Sectorul 6, că „o parte vor fi transplantaţi, o parte vor fi tăiaţi, în urma avizului pe care o să îl dăm”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am mai răspuns la întrebarea asta. O parte vor fi transplantaţi, o parte vor fi tăiaţi, în urma avizului pe care o să îl dăm. Am fost pe şantier acolo. Există front de lucru, până la acei copaci, de cel puţin 400 de metri”, a declarat Nicuşor Dan, întrebat dacă va emite autorizaţia pentru defrişarea celor 400 de copaci de pe marginea drumului, acţiune necesară pentru a finaliza lucrările de extindere a străzii Valea Largă, din Sectorul 6.

La remarca unui jurnalist conform căreia ulterior vor trebui plantaţi de 10 ori mai mulţi copaci, edilul general a replicat: „Cum face toată lumea atunci când se taie copacii în Bucureşti”.

Pe 26 mai, primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a revenit cu o solicitare la edilul Capitalei Nicuşor Dan de a emite avizul pentur defrişarea copacilor în vederea continuării lucrărilor la drumul expres Valea Largă, în contextul în care au trecut deja trei săptămâni de la cererea iniţială. „Să fie ceva personal cu mine, mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul şi v-am câştigat cel puţin un an de linişte când eram preşedintele PNL Bucureşti? Să fie doar nepăsare şi indolenţă? Să fie neputinţă?”, se întreabă Ciucu.

Pe 3 mai, Ciprian Ciucu a precizat că că edilul general Nicuşor Dan nu a emis avizele pentru defrişarea celor 400 de copaci de pe marginea drumului, acţiuni necesare pentru finalizarea lucrărilor de lărgire a străzii Valea Largă, caree are ca obiectiv fluidizarea traficului pe Prelungirea Ghencea şi Bulevardul Timişoara. Acesta a adăugat că în aceste condiţii are două opţiuni şi anume ori renunţă la lucrare sau taie copacii fără aviz şi plăteşte amenda.

În replică, pe 8 mai, primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a explicat, întrebat de ce se opune lărgirii străzii Valea Largă din Sectorul 6, că acest proiect prevede dispariţia a aproximativ 400 de copaci, or aceşti arbori pot fi transplantaţi în alte zone ale Bucureştiului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.