Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a anunţat, vineri, continuarea licitaţiei pentru achiziţionarea a 100 de autobuze electrice şi a infrastructurii de încărcare necesară acestora, după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia formulată de Otokar. Ofertanţii se pot înscrie la această licitaţie până pe data de 28 iulie.
”Continuă licitaţia pentru achiziţionarea a 100 de autobuze electrice şi a infrastructurii de încărcare necesară acestora, pentru modernizarea transportului public în comun din Capitală. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de Otokar Europe Filiala Bucureşti SRL. Ofertanţii se pot înscrie la această licitaţie până pe data de 28 iulie”, spune primarul Capitalei.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.