Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă o discuţie cu specialiştii despre concluziile studiilor de fundamentare care vor sta la baza reglementărilor din viitorul PUG, temele cele mai dezbătute fiind cum va arăta traficul în 2035 în funcţie de investiţiile în dezvoltarea infrastructurii de circulaţie şi care sunt măsurile care vor contribui la reducerea fluxului de vehicule. Potrivit primarului, ”studiul referitor la evoluţia activităţilor economice arată inegalităţi între sectoarele Capitalei care s-au dezvoltat diferit, ceea ce pune o presiune semnificativă inclusiv pe traficul din oraş”. El mai arată că scenariul optimist arată că putem avea un trafic mai lejer doar dacă realizăm proiecte majore precum autostrada de Centură şi modernizarea zonei de sud a Şoselei de Centură care vor prelua parţial traficul de tranzit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Analizăm concluziile studiilor de fundamentare care vor sta la baza reglementărilor din viitorul PUG. Cum va arăta traficul în 2035 în funcţie de investiţiile în dezvoltarea infrastructurii de circulaţie şi care sunt măsurile care vor contribui la reducerea fluxului de vehicule au fost printre temele cel mai intens discutate astăzi de specialişti”, a anunţat Nicuşor Dan într-o postare pe Facebook.
 
Primarul afirmă că s-a lucrat pe două scenarii. ”Cel optimist arată că putem avea un trafic mai lejer doar dacă realizăm proiecte majore precum autostrada de Centură şi modernizarea zonei de sud a Şoselei de Centură care vor prelua parţial traficul de tranzit, investiţii în extinderea reţelei de metrou, realizarea drumurilor radiale, dublarea liniilor de tren metropolitan pe anumite segmente. Extinderea liniilor de tramvai, reorganizarea unor mari artere, crearea de piste de bicicletă, de benzi unice pentru transport public, regenerarea urbană a unor zone şi crearea de spaţii pietonale, precum şi regândirea sistemelor de parcare vor contribui de asemenea la fluidizarea traficului”, afirmă Nicuşor Dan.
 
Edilul mai spune că studiul referitor la evoluţia activităţilor economice arată inegalităţi între sectoarele Capitalei care s-au dezvoltat diferit, ceea ce pune o presiune semnificativă inclusiv pe traficul din oraş.
 
”În prezent zona de Nord (Nord, Pipera Nord, Pompeiu, Floreasca-Barbu Văcărescu) acoperă aproximativ 43% din stocul existent de birouri, zona de Sud doar 1,3% din stoc, iar zona de Est 1,5% din stoc. Reglementările pe care le vom propune în noul PUG vor trebui să ţină cont de toate aceste aspecte astfel încât să stimulăm o dezvoltare coerentă a oraşului în relaţie cu infrastructura modernă de transport”, precizează primarul.
 
Nicuşor Dan subliniază că la finalul analizei specialiştilor din Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, cele 13 studii de fundamentare realizate de Consorţiul condus de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” vor fi recepţionate şi prezentate bucureştenilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.