Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că peste zece companii de profil s-au arătat interesate să participe la licitaţia deschisă a lucrărilor reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai în zonele intens circulate din Bucureşti. Edilul a reamintit că ofertele trebuie depuse până pe 15 februarie, iar lucrările de reabilitare sunt împărţite în 15 loturi şi au ca termen de realizare şase luni pentru proiectare şi 12 luni de execuţie pentru fiecare lot în parte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Mă bucur că există interes din partea operatorilor economici pentru cea mai mare achiziţie publică realizată vreodată de Primăria Capitalei, în valoare de aproximativ 1,9 miliarde lei. Este vorba despre reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai în zonele intens circulate din Bucureşti. Peste zece companii de profil s-au arătat interesate să participe la licitaţia deschisă a acestor lucrări. Reprezentanţii acestora, alături de specialişti ai Primăriei Capitalei au participat săptămâna aceasta la o serie de vizite în teren în toate zonele vizate de proiect, astfel încât ofertanţii să poată avea o imagine clară a lucrărilor necesare şi să poată întocmi cât mai corect propunerile tehnice şi financiare. Ofertele trebuie depuse până în data de 15 februarie”, a scris Nicuşor Dan, miercuri pe Facebook.
 
El a reamintit faptul că lucrările de reabilitare sunt împărţite în 15 loturi şi au ca termen de realizare 6 luni pentru proiectare şi 12 luni de execuţie pentru fiecare lot în parte.
 
„Liniile de tramvai a căror infrastructură va fi reabilitată leagă zone importante ale oraşului şi se află pe artere intens circulate precum: Bd. Th. Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călăraşilor, Bd. Corneliu Coposu, Bd. Pache Protopopescu, str. Traian, str. Grigore Cobălcescu, Bd. Gloriei, str. Vasile Lascăr, Lizeanu, bd. Lacul Tei, şos. Petricani, bd. Dimitrie Pompeiu, bd. Mărăşeşti, bd. Expoziţiei, bd. Camil Ressu, Bd. Barbu Văcărescu, Bd. Bucureştii Noi, Calea Griviţei, Bd. Ion Mihalache, Bd. Chişinău, etc”, a completat Nicuşor Dan. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.