Ministrul Transporturilor anunţă miercuri rezultatele controlului efectuat d Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) la Metrorex, în urma căruia a identificat o serie de deficienţe, printre care 49 de defecţiuni tehnice, doar în luna iulie, trenuri în circulaţie cu mai puţini însoţitori şi abateri grave în procesul de instruire a angajaţilor. Ministrul a transmis şi un mesaj către cei aflaţi în birourile Metrorex: Înainte de sporurile pentru munca din subteran, să se gândească la condiţiile în care circulă publicul călător.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Siguranţa pasagerilor din metrou este prioritară! Aşa cum am promis, vă ţin la curent cu situaţia de la Metrorex. Multe dintre sesizările pe care le-am primit s-au confirmat. În urma controlului, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) a identificat o serie de deficienţe: 49 de defecţiuni tehnice doar în luna iulie, trenuri în circulaţie cu mai puţini însoţitori decât prevede contractul, personal neautorizat implicat în activităţi ce ţin de siguranţa circulaţiei, abateri grave în procesul de instruire a angajaţilor”, spune ministrul Transporturilor pe Facebook.

Ciprian Şerban arată că au fost aplicate sancţiuni şi s-au impus măsuri clare, cu termene ferme.

În plus, ASFR a propus elaborarea unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor, pentru a îmbunătăţi controlul asupra modului în care este pregătit personalul Metrorex care răspunde de siguranţa călătorilor.

”Vom urmări îndeaproape cum sunt puse în aplicare măsurile dispuse. Siguranţa oamenilor nu se tratează cu superficialitate. Cine nu respectă regulile, va răspunde. Iar pentru cei aflaţi în birourile Metrorex, le spun doar atât: înainte de sporurile pentru munca din subteran, să se gândească la condiţiile în care circulă publicul călător”, mai transmite ministrul Transporturilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.