Tânără de 22 de ani, găsită moartă într-o locuinţă din Argeş

Tânără de 22 de ani, găsită moartă într-o locuinţă din Argeş

O tânără de 22 de ani a fost găsită moartă, miercuri, într-o locuinţă dintr-o comună din judeţul Argeş. Primele date arată că tânăra s-a sinucis. Surse locale afirmă că ea este fiica lui Cazimir Ionescu, unul dintre liderii politici ai anilor 1990.

"În cursul zilei de astăzi, 26 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânără ar fi recurs la un gest suicidal, în timp ce se afla la un imobil din comuna Muşăteşti. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti, constatând că cele sesizate se confirmă. Din păcate, echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul persoanei în cauză, tânără de 22 de ani, din Bucureşti", anunţă IPJ Argeş.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, în care se desfăşoară cercetări de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.
"Pentru stabilirea cauzei decesului, a fost dispusă efectuarea autopsiei medico-legale, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a avut loc", precizează IPJ Argeş.
Surse locale afirmă că tânăra este fiica fostului politician Cazimir Ionescu, unul dintre liderii politici ai anilor 1990, acum în vârstă de 80 de ani.
Trupul fetei a fost găsit într-o locuinţă din comuna Muşăteşti, în apropiere de Curtea de Argeş, unde se afla la nişte prieteni.
Cazimir Ionescu a fost una dintre figurile politice proeminente ale anilor 1990 şi 2000, el fiind deputat şi senator.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră