Ministrul Sănătăţii anunţă că personalul din spitalele Covid, care a avut legătură cu pacienţii infectaţi, va primi câte 2.500 de lei

Ministrul Sănătăţii anunţă că personalul din spitalele Covid, care a avut legătură cu pacienţii infectaţi, va primi câte 2.500 de lei
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că personalul spitalelor Covid din ţară, care a luat legătura cu pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, va fi recompensat cu 2.500 de lei.

Ministrul Nelu Tătaru a explicat că de suma de 2.500 de lei vor beneficia, în egală măsură medicii şi asistenţii, cât şi, de exemplu, portarul.

”Legislaţia care a fost elaborată cuprinde orice persoană care lucrează într-un spital Covid şi care a avut o legătură cu o persoană infectată Covid, de la poartă, până la ieşire. Trebuie să specifice fiecare manager în parte. După cum aţi putut vedea, am lasat libertatea coordonatorului şef de a nominaliza acele persoane”, a declarat Nelu Tătaru.

Încă de la începutul lunii aprilie, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că stimulentul de risc pentru personalul medical care luptă cu epidemia de Covid-19 va fi de 2.500 de lei, de acest stimulent urmând să beneficieze circa 75.000 de cadre medicale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră