Procedurile pentru aducerea în ţară a celor doi copii ai româncei care a fost ucisă la începutul lunii iulie de iubitul său în Spania au fost demarate, a anunţat luni ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero. Ea a spus trupul femeii a fost deja repatriat. De asemenea, ministrul a precizat că a fost personal în provincia Huelva, unde le-a vizitat pe cele două fetiţe ale femeii, acestea fiind deocamdată în grija autorităţilor din Spania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am făcut o deplasare în provincia Huelva, în Spania, unde i-am vizitat pe cei doi minori ai Cristinei, doamna care a decedat în acel tragic eveniment şi ne-am asigurat că cele două fetiţe beneficiază de toată dragostea şi toată atenţia din partea autorităţor. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că ieri, Cristina a ajuns acasă, iar peste o jumătate de oră vor începe funeraliile în judeţul Buzău, de unde este şi ea. Ieri am fost şi am discutat şi cu familia, am discutat cu mama acesteia. Întoarsă din Spania, am avut o discuţie cu colegii de la Ministerul Afacerilor Externe, cu colegii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, şi vă aduc la cunoştiinţă că s-au demarat toate procedurile legale pentru aducerea în ţară a celor doi minori”, a declarat ministrul luni, în cadrul prezentării bilanţului la şase luni de mandat.

O româncă în vârstă de 24 de ani a fost ucisă la începutul acestei luni de iubitul său, tot român. Cei doi locuiau împreună în provincia Huelva din Spania şi aveau împreună două fetiţe. În luna iunie a acestui an femeia depusese plângere împotriva iubitului său pentru violenţă, Curtea din Ayamonte eliberând un ordin de protecţie prin care bărbatului îi era interzis să se apropie de ea.

În 7 iulie, cei doi s-au certat, iar bărbatul a înjunghiat-o mortal pe partenera sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.