Radu Miruţă (USR) a depus un proiect de lege pentru ca pensionarii militari ale căror pensii au fost reduse prin impozitul progresiv să primească banii înapoi / De această măsură vor beneficia peste 27.000 de pensionari

Radu Miruţă (USR) a depus un proiect de lege pentru ca pensionarii militari ale căror pensii au fost reduse prin impozitul progresiv să primească banii înapoi / De această măsură vor beneficia peste 27.000 de pensionari

Pensionarii militari care şi-au văzut afectate pensiile ca urmare a aplicării impozitului progresiv, impozit declarat neconstituţional de către CCR, vor primi banii înapoi, din oficiu, potrivit unui proiect de lege iniţiat de Radu Miruţă, deputat USR şi fost ministru al Apărării Naţionale. De restituirea impozitului progresiv vor beneficia peste 27.000 de pensionari.

”M-am ocupat de corectarea multor nedreptăţi la MApN, continui să lupt pentru drepturile militarilor şi foştilor militari şi din Parlament. Restituirea banilor presupunea modificarea legii, ceea ce nu aveam cum să fac ca ministru interimar, drept pentru care am depus această iniţiativă ca deputat. Este o nedreptate faţă de oameni şi trebuie corectată. În plus, statul român, pe lângă faptul că trebuie să repare ceea ce a greşit, nici nu ar mai plăti cheltuieli de judecată şi penalităţi”, a declarat Radu Miruţă.
 
Potrivit USR, până în prezent, aproape 3.000 de pensionari militari au dat statul în judecată. Dintre aceştia, peste 2.100 au deja o decizie favorabilă de la instanţă. Statul are de plată 8,4 milioane de lei, dintre care doar cheltuielile de judecată reprezintă 800.000 de lei.
 
Proiectul de lege stabileşte modul în care să fie restituite, eşalonat, de la bugetul de stat, sumele reprezentând impozitul progresiv pe pensiile de serviciu şi pensiile militare reţinut în baza unor prevederi declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională.
 
USR arată că ste vorba de Decizia CCR nr. 724/2024, în urma căreia au fost eliminate din Codul fiscal prevederile neconstituţionale introduse prin Legea 282/2023, dar fără a se dispune restituirea din oficiu a sumelor deja reţinute suplimentar peste cota standard de 10%. 
 
”Din evidenţele Casei de pensii sectoriale din cadrul MApN, 27.087 de pensionari militari şi-au văzut drepturile de pensie afectate prin impozitul progresiv.  Proiectul USR prevede ca sumele reţinute cu titlul de impozit progresiv în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 ianuarie 2025 să se restituie în tranşe anuale: 10% în luna decembrie 2026, 40% în luna martie 2027,  50% în luna martie 2028”, subliniază USR în comunicat. 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră