Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Natalia Intotero a participat, vineri la Târgu Jiu, oraş desemnat anul acesta „Capitala Tineretului”, la o dezbatere despre reducerea abandonului şcolar, fenomenul mamelor minore, eradicarea consumului de droguri în rândul tinerilor, diminuarea fenomenului de bullying, dar şi a violenţei de orice fel în şcoli, fenomene care s-au intensificat foarte mult în ultima perioadă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am crezut şi cred în «Pactul pentru tineri», un proiect naţional iniţiat anul trecut de către Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu atât mai mult cu cât evenimentul, la care am participat astăzi, s-a desfăşurat la Târgu Jiu, oraş desemnat pentru acest an «Capitala Tineretului». Felicit CONAF pentru această lădabilă iniţiativă pentru că ne demonstrează că munca în echipă dă întotdeauna roade”, a scris Natalia Intotero, vineri pe Facebook.

Ministrul Familiei a adăugat că discuţiile de vineri au fost axate „în principal pe reducerea abandonului şcolar, fenomenul mamelor minore, eradicarea consumului de droguri în rândul tinerilor, diminuarea fenomenului de bullying, dar şi a violenţei de orice fel în şcoli, fenomene care s-au intensificat foarte mult în ultima perioadă”.

„Am vorbit şi despre Campania M, un proiect care a luat naştere anul trecut, şi care a fost primul pas în colaborarea mea cu CONAF. Acest proiect a pus bazele modificărilor legislative, astfel încât mamele minore să primească acea sumă de 700 de lei ca sprijin material, dacă îşi continuă studiile, iar copiii lor au prioritate la creşele şi grădiniţele de stat. Un alt proiect la care ţin foarte mult este înfiinţarea, cu ajutorul fondurilor europene, a centrelor de tratare a adicţiei. Mulţumesc Cristinei Chiriac, preşedinte CONAF pentru invitaţia de a participa la această dezbatere, dar mai ales pentru contribuţia concretă pe care o are în ceea ce priveşte reducerea cu 1% a numărului copiilor care abandonează şcoala”, a mai precizat Intotero, în postarea de pe reţeaua de socializare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.