Trei noi paturi pentru pacienţii cu arsuri severe au fost aprobate la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală, fiind înfinţată o Unitate Funcţională pentru Arşi. Potrivit Ministerului Sănătăţii, în prezent, la nivel naţional există 24 de paturi de adulţi pentru mari arşi, în spitale din Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a aprobat, luni, înfiinţarea Unităţii Funcţionale pentru Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Aprobarea vine ca urmare a solicitării unităţii sanitare de modificare a structurii, în sensul înfiinţării acestei unităţi pentru mari arşi, arată Ministerul Sănătăţii.
 
Conform sursei citate, Unitatea Funcţională pentru Arşi din cadrul spitalului cuprinde spaţii pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri, respectiv sală de operaţii, sală de pansamente, spaţiu pentru sterilizare, respectiv sală pentru baie terapeutică a pacienţilor arşi şi trei rezerve individuale de terapie intensivă.
 
"Toate spaţiile respectă acum reglementările Ordinului Ministrului Sănătăţii (OMS) nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri. Spaţiile în care au fost investite fonduri de la Primăria Sectorului 4 au fost dotate cu aparatură şi instrumentar de ultimă generaţie achiziţionate de Ministerul Sănătăţii prin acţiunile prioritare AP-ARSURI, în perioada 2019 - 2020", adaugă MS.
 
Cele trei paturi funcţionau pentru tratarea pacienţilor cu arsuri în cadrul secţiei ATI din Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni”. A fost necesară modificarea structurii unităţii şi alinierea la reglementările normativului în vigoare (OMS 476/2017) în vederea aprobării funcţionării acestora pentru tratarea pacienţilor cu arsuri severe. 
 
Astfel, în prezent, la nivel naţional există 24 de paturi de adulţi pentru mari arşi, în spitale din Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

Andi Nodiţ, managerul Spitalului Bagdasar Arseni din Capitală, unde pe 27 august 2020, a fost inaugurată cea mai modernă secţie pentru mari arşi din Bucureşti şi din ţară, dotată cu trei paturi de ATI, şi încă trei paturi în secţia de chirurgie plastică, secţie ce a costat 7.500.000 de lei cu TVA, a explicat recent pentru News.ro că mai are nevoie de aviz de la Ministerul Sănătăţii pentru a putea demara concursuri pe posturi. Este nevoie de încă 16 oameni, medici şi asistenţi.

“Nu discutăm despre un Centru de Arşi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, ci în acest moment de trei paturi care sunt pregătite din toate punctele de vedere să primească pacienţi cu arsuri, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei în vigoare. Nu discutăm nici despre unitate funcţională, un al doilea tip de structură, pentru că suntem în aşteptarea avizului de la Ministerul Sănătăţii pentru a înfiinţa această structură. În clipa de faţă acolo este internat un singur pacient, dar până zilele trecute au fost ocupate sută la sută”, a declarat pentru News.ro managerul Spitalului Bagdasar Arseni.

Andi Nodiţ: Când vom avea avizul, vom putea demara concursuri în vederea angajării, nu avem suficient personal nici pentru cele 40 de paturi pe care le avem acum, d-apăi să gestionăm cazuri complexe, avem nevoie de 16 angajaţi în plus

„Odată ce vom avea avizul, vom putea demara concursuri în vederea angajării sau vom putea demara aceste proceduri interne de delegare, detaşare a personalului pe posturile disponibile pentru unitatea de mari arşi. Altfel, având aceste condiţii noi putem să tratăm pacientul ars, în limitele în care se poate trata pacientul ars în România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.