Peste 90 la sută din consumul de antibiotice are loc în afara spitalului, pentru infecţii tratate la domiciliu, pacienţii şi familiile lor solicită în mod expres medicilor să le prescrie antibiotice sau farmaciştilor să le elibereze antibiotice fără prescripţie medicală, de accea am lansat campania "Nu-antibiotice la-ntâmplare", a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Antibioticele au reprezentat un progres medical care a permis salvarea a sute de milioane de vieţi şi reducerea sechelelor şi a duratei de evoluţie a infecţiilor la miliarde de pacienţi în ultimii 75 de ani. Este probabil că terapia antibiotică alături de imunizări şi de creşterea nivelului de igienă au reprezentat factorii principali care au determinat ca, în multe dintre regiunile planetei, durata medie de viaţă să crească cu peste 30 de ani în ultimul secol. Simpla utilizare a antibioticelor poartă însă în ea germenii selectării rezistenţei bacteriene la antibiotice. Cu cât antibioticele sunt folosite mai frecvent cu atât acest fenomen este accelerat. Astfel, s-a ajuns ca în ultimele decenii să ne confruntăm cu bacterii tot mai rezistente la antibiotice", a declarat, luni, ministrul Sănătăţii cu ocazia lansării campaniei de informare "Nu-antibiotice la-ntâmplare".

Potrivit lui Voiculescu, există boli şi intervenţii medicale majore care afectează apărarea antiinfecţioasă a organismului, adică imunitatea, şi fac ca viaţa pacientului să depindă de existenţa unor antibiotice eficiente.

"Tratamente pentru boli grave, cum ar fi marile arsuri, tratamente pentru transplantul de organe, chimioterapia sau îngrijirea prematurilor riscă să devină fie greu de realizat, fie, pur şi simplu, imposibil de realizat. Totul din cauza creşterii rezistenţei la antibiotice a bacteriilor periculoase, care pot infecta aceşti pacienţi.  Peste 90 la sută din consumul de antibiotice are loc în afara spitalului, pentru infecţii tratate la domiciliu. Pe de o parte, pacienţii şi familiile lor solicită în mod expres medicilor să le prescrie antibiotice sau farmacistului să li se elibereze aceste antibiotice fără prescripţie medicală. Pe de altă parte, prescriptorii recomandă antibiotice inutile, din mai multe motive: fie din lipsa informaţiilor medicale actualizate, fie la presiunea pacientului sau a familiei, fie din cauza persuasiunii companiilor farma, fie din teama de a nu greşi, teama de a fi culpabili dacă nu le prescriu. Dacă nu se vor lua măsuri energice, estimările arată că, în anul 2050, în toată lumea se vor înregistra cel puţin 10 milioane de decese produse de infecţii cu germeni rezistenţi", a adăugat Voiculescu.

În acest context, Ministerul Sănătăţii a lansat campania Nu-antibiotice la-ntâmplare" .

"Lansăm acum o campanie de informare care se numeşte «Nu-antibiotice la-ntâmplare» pentru că este importat ceea ce face fiecare dintre noi. Încercăm să ne adresăm astfel cât mai multor categorii: medicilor, pacienţilor, producătorilor. Încercăm să îi facem pe toţi să înţeleagă că pentru a conserva eficienţa antibioticelor acestea trebuie utilizate doar atunci când sunt necesare. Utilizate atunci când nu este nevoie de ele nu au cum să aibă eficienţa dorită, dar au riscuri foarte mari. Campania va cuprinde difuzarea unui spot TV, este produs sub coordonarea Ministerului Sănătăţii şi este difuzat în reţelele de televiziune", a spus Vlad Voiculescu.

El a explicat că vor fi distribuite zeci de mii de cutii de pseudo-medicamente, inscripţionate cu mesajul "Nu-antibiotice la-ntâmplare".

"De asemenea, vom avea materiale informative, vom avea cutii de pseudo-medicamente - Nu-antibiotice la-ntâmplare! - în care sunt inserate flyere de informare pentru fiecare categorie căreia îi este destinat materialul. Avem pentru medicii de familie 12.000 de cutii, avem pentru medicii prescriptori în spitale 13.000 de cutii şi avem pentru pacienţii 25.000 de cutii care vor fi distribuite de către asociaţiile de studenţi medicinişti şi studenţii de la Farmacie. Vom avea 10.000 de postere în spitale", a adăugat Voiculescu, precizând că trebuie să existe reguli privind prescrierea, reguli care să fie respectate.

În acest sens, Ministerul Sănătăţii  va întări controlul, va crea un comitet naţional de prevenire a rezistenţei la antibiotice, vor fi reglementări, restricţii şi sancţiuni pentru nerespectarea regulilor, a precizat Vlad Voiculescu.

La rândul său, prof. dr. Gabriel Popescu, consilierul ministrului Sănătăţii, a spus că România a atins al doilea nivel de consum de antibiotice la mia de locuitori între statele UE.

"Asta înseamnă, în termeni mai simpli poate, că peste 600.000 de români iau în fiecare zi antibiotice sau, altfel spus, că într-un an de zile media este de cam 12 zile de tratament antibiotic pentru fiecare concetăţean al nostru. Potrivit  rapoartelor internaţionale, jumătate dintre prescrieri nu sunt necesare sau sunt eronate", a adăugat medicul de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Capitală.

Invitatul ministrului Sănătăţii la conferinţa de lansare a campaniei de informare, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, a spus că luni se împlineşte un an de la decesul copilului său în incendiul din Colectiv şi a explicat şi el riscurile consumului de antibiotice.

"Copilul meu a fost tratat din primele săptămâni de internare cu antibiotice date preventiv, pentru că nu erau analize făcute, nu era nimic. Odată ajunşi în străinătate pacienţii nu au mai beneficiat de acelaşi tratament. Acolo de bază era igiena, izolarea şi de-abia la urmă antibioticul., a spus Eugen Iancu. El a adăugat că fiul său poate ar fi supravieţuit dacă tratamentul cu antibiotice ar fi fost administrat corect.

"Pot să spun că, după trei săptămâni de spitalizare, el a murit cu cinci bacterii. Între timp, am aflat că aceste bacterii se dezvoltă şi din cauza unei neadministrări corecte a antibioticelor. Atât eu personal cât şi asociaţia pe care o conduc dorim să ne implicăm în astfel de programe de atenţionare a populaţiei, de schimbare în bine a ceea ce nu se întâmplă bine în sistemul medical. Aceste antibiotice luate în abuz din păcate nu sunt cea mai bună cale", a mai spus Iancu.

Prezentă la conferinţă, Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, a spus că şi organizaţia pe care o reprezintă susţine campania de informare privind consumul de antibiotice.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.