Jandarmeria atrage atenţia asupra unor imagini false în care jandarmi sunt prezentaţi îngenunchind în faţa unor protestatari / Imaginile, asociate cu protestul organizat la Curtea de Apel Bucureşti de către susţinătorii lui Călin Georgescu

Jandarmeria atrage atenţia asupra unor imagini false în care jandarmi sunt prezentaţi îngenunchind în faţa unor protestatari / Imaginile, asociate cu protestul organizat la Curtea de Apel Bucureşti de către susţinătorii lui Călin Georgescu

Jandarmeria atrage atenţia asupra unor imagini false care circulă în mediul online în care sunt prezentaţi presupuşi jandarmi care îngenunchează în faţa unui grup de protestatari. „O astfel de acţiune nu a avut loc nici la protestul de azi de la Curtea de Apel Bucureşti, nici la alt eveniment”, transmit oficialii instituţiei, în cazul protestului de la Curtea de Apel Bucureşti, fiind vorba despre susţinătorii fostului candidat la Preşedinţie Călin Georgescu.

În imaginile care circulă în mediul online, pe reţeaua de socializare TikTok, apar persoane care poartă uniforme asemănătoare celor ale jandarmilor, aflate în genunchi în faţa unei mulţimi care flutură tricolorul. Imaginile sunt însoţite de mesaje precum: "Jandarmii cedează" sau "Jandarmii au cedat în faţa manifestanţilor".
"Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acţiune nu a avut loc nici la protestul de azi de la Curtea de Apel Bucureşti, nici la alt eveniment. Imaginile sunt generate cu ajutorul inteligenţei artificiale şi sunt asociate în mod eronat cu adunarea publică care s-a desfăşurat astăzi în faţa Curţii de Apel Bucureşti, această încercare având scopul de a dezinforma şi de a induce în eroare opinia publică", transmit, vineri după-amiază, reprezentanţii Jandarmeriei Române.
Aceştia recomandă utilizatorilor reţelelor de socializare să fie prudenţi în privinţa unor astfel de materiale false şi să le "semnaleze de urgenţă atunci când apar", dar şi să verifice întotdeauna informaţiile din surse oficiale şi să evite răspândirea unor mesaje neadevărate, care pot induce în eroare.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră