Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au anunţat, marţi, că Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 28 august - 31 octombrie, 5.640 de controale la angajatorii care desfăşoară activităţi de depozitare şi comercializare a carburanţilor auto tip GPL, în urma cărora au fost aplicate 4.143 de amenzi în valoare totală de 4.177.300 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Amenzi de peste 4.000.000 de lei date angajatorilor care desfăşoară activităţi de depozitare şi comercializare a carburanţilor auto tip GPL. Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 28.08 - 31.10.2023, 5.640 de controale în urma cărora s-au aplicat 4.143 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.177.300 de lei. Au fost depistate 30 de cazuri de muncă nedeclarată, din care 18 situaţii în care persoanele prestau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă”, arată o postare de pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Reprezentanţii Ministerului Muncii au explicat şi care au fost cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă:

„- primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă;

- nerespectarea dispoziţiilor legale privind timpul de muncă: durata maximă, compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător sau acordarea sporului corespunzător la salariu, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, respectarea timpului liber în zilele de sărbătoare legală şi acordarea repausului săptămânal, obligaţia legală de a ţine evidenţa timpului de muncă prestat de către salariaţi la locul de muncă, evidenţierea, în documentele de prezenţă, a orei de începere, respectiv de terminare a programului de muncă şi încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte”, potrivit sursei citate.

Printre cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se numără:

„-  lipsa atestatelor de examinare „in situ”, de la INSEMEX Petroşani, pentru toate instalaţiile care funcionează în mediu potenţial exploziv;

- angajatorul nu poate face dovada că echipamentul individual de protecţie (EIP) este confecţionat din materiale care nu produc descărcări electrostatice;

- nu este efectuată verificarea periodică a rezistenţei de dispersie a prizelor de pământ şi rastelele cu recipiente butelii nu aveau o legătură corespunzătoare la priza de pământ;

- nu este actualizat documentul privind protecţia împotriva exploziilor şi au fost depistate butelii fără gardă de protecţie, manipulate manual, fără capac de protecţie montat prin înfiletare;

- operatorii umplere recipiente GPL nu erau autorizaţi conform prescripţiilor tehnice PT-ISCIR, iar instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este necorespunzătoare, în special cu privire la protecţia împotriva exploziilor;

- angajatorul nu a emis instrucţiuni scrise privind folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă şi nu deţine o evidenţă a zonelor cu risc ridicat şi specific din cadrul staţiei de distribuţie a carburanţilor;

- lipsa echipamentului individual de protecţie adecvat (ex. incălţăminte de lucru cu talpă antistatică) în cazul unor lucrători”, conchide sursa menţionată.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.