Valorile de radiaţii înregistrate în zona Muzeului Naţional de Geologie din Bucureşti nu afectează mediul înconjurător şi sănătatea populaţiei, acestea încadrându-se în limita de variaţie a fondului natural de radiaţii, anunţă Ministerul Mediului în urma verificărilor făcute marţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Verificările au acoperit toate laturile Muzeului Naţional de Geologie, la sol, precum şi la un metru de sol şi la zona de contact cu rocile expuse faţa muzeului şi în curtea interioară, arată reprezentanţii Ministerului Mediului.

Ei mai spun că specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului au făcut cercetări şi în afara traseului parcurs de vizitatori, respectiv în zona curţii interioare în care este amplasat beciul, dar şi în zona în care sunt depozitate fosilele de mamut.

Potrivit Ministerului Mediului, valorile obţinute în urma verificărilor în cele 71 de puncte "se încadrează în limita de variaţie a fondului natural de radiaţii, valori determinate orar, la nivelul întregii ţări, prin intermediul Reţelei Naţionale de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului, conform OM nr. 1978/2010”.

Precizările Ministerului Mediului vin după ce jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor au prezentat datele unui raport realizat în mai 2016, conform căruia nivelul radiaţiilor în curtea şi în pivniţa Muzeului Naţional de Geologie este mult peste limita admisă, ceea ce pericilitează sănătatea angajaţilor.

Cifrele anunţate iniţial de jurnalişti indicau valori foarte mari, ulterior dovedindu-se că raportul conţinea erori de redactare a cifrelor, fiind folosite şi virgula, şi punctul pentru a separa ordinele de mărime.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.