Ministerul Lucrărilor Publice anunţă, miercuri seară, că a fost aprobat, de către Comisia Europeană, proiectul pentru Spitalul Regional de la Iaşi, iar celelalte două proiecte vor fi trimise spre aprobare în lunile martie – aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”MLPDA, prin POR 2014 – 2020, sprijină sistemul medical românesc. În acest context, precizăm că proiectul major pentru Spitalul Regional de la Iaşi a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 17 martie 2020. Celelalte două proiecte (pentru spitalele regionale din Cluj şi Craiova) vor fi transmise spre aprobare Comisiei Europene în cursul lunilor martie - aprilie 2020”, a anunţat, miercuri seară, Ministerul Lucrărilor Publice.

Potrivit sursei citate, contractul de finanţare pentru Spitalul Regional Iaşi a fost semnat, pe 31 decembrie 2019, de ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan, şi ministrul sănătăţii, Victor Costache.

Ulterior, pe 5 februarie 2020, Autoritatea de Management pentru POR 2014-2020 a transmis proiectul Comisiei Europene în vederea aprobării acestui proiect major, ţinând cont de faptul că investiţia depăşeşte 50 milioane euro (47 milioane reprezintă contribuţia FEDR, iar diferenţa este asigurată de la bugetul Ministerului Sănătăţii).

Ministerul anunţă că sunt şi alte proiecte importante pentru sistemul medical în derulare şi cere beneficiarilor să trateze cu responsabilitate şi prioritate implementarea acestor proiecte.

În cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, au fost semnate 57 de contracte de finanţare, în valoare de aproximativ 194 milioane euro, pentru modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală a unităţilor de primiri urgenţe din cadrul spitalelor judeţene.

”Sistemul medical românesc este sprijinit, de asemenea, prin finanţarea nevoilor de reabilitare, modernizare şi dotare a 124 de ambulatorii; valoarea totală a acestor proiecte este de 277 milioane de euro. În contextul măsurilor pentru prevenirea şi tratarea CORONAVIRUS, încurajăm beneficiarii POR 2014 – 2020, care au semnat contracte de finanţare pentru dotarea unităţilor de primiri urgenţe sau a ambulatoriilor, să trateze cu responsabilitate şi prioritate implementarea acestor proiecte”, a mai transmis Ministerul Lucrărilor Publice.

Totodată, prin intermediul celor 7 proiecte regionale care vizează îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţe medicale,  implementate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, vor fi achiziţionate în continuare ambulanţe, inclusiv pentru pacienţi cu risc biologic, precum şi posturi medicale avansate pentru asistenţă medicală de urgenţă.

Numărul de ambulanţe estimate a fi achiziţionate cu finanţare din POR 2014 – 2020 este de 1.140; dintre acestea, 420 de ambulanţe au fost deja recepţionate.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.