Ministerul Educaţiei anunţă marţi că metodologia-cadru de acordare a burselor şcolare a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului, Documentul prevede că bursele de merit se acordă pentru 30% din elevii din fiecare clasă, cu posibilitatea extinderii listei de beneficiari pentru a cuprinde toţi elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50.

”Bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a se vor acorda pe baza mediei notelor obţinute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învăţare. Bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învăţământul liceal sau profesional”, arată Ministerul Educaţiei.

Documentul mai prevede că ”bursele de merit se vor acorda şi pentru premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare, respectiv pentru participarea în loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaţionale”.

”Bursele sociale se acordă elevilor din familii monoparentale, inclusiv elevilor cu unul dintre părinţi decedaţi, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie. Bursele sociale se acordă elevilor cu deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului. ursele sociale se acordă elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie”, mai arată metodologia.

Ministerul mai precizează că mMetodologia de acordare a burselor şcolare va fi disponibilă pe www.edu.ro, după publicarea în Monitorul Oficial”. ”Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vă adresaţi reprezentanţilor unităţilor de învăţământ în care învaţă copiii dumneavoastră”, arată ministerul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.