Ministerul Educaţiei va emite un ordin prin care prin care va autoriza provizoriu, prin excepţie, toate şcolile doctorale care organizează admitere pentru anul universitar 2016-2017, deşi din 2011, de la adoptarea Legii Educaţiei, şi până în prezent nu au avut loc evaluările externe ale acestor unităţi, iar la nivel naţional funcţionează 56 de instituţii care organizează astfel de pregătire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Având în vedere că, de la adoptarea Legii Educaţiei Naţionale (2011) şi până în prezent, nu au avut loc evaluările externe ale şcolilor doctorale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va emite un ordin prin care va oferi cadrul legal pentru ca înmatricularea de noi studenţi doctoranzi, în anul universitar 2016-2017, să se desfăşoare în condiţii optime şi cu respectarea legii. Documentul va autoriza provizoriu, prin excepţie, toate şcolile doctorale care organizează admitere pentru anul universitar 2016-2017 şi va pregăti reglementările necesare pentru demararea procesului de acreditare", a anunţat, joi, Ministerul Educaţiei. 

Ordinul de ministru va fi emis în perioada imediat următoare şi va stipula ca, pe termen mediu si lung, autorizarea provizorie a şcolilor doctorale să fie realizată exclusiv pe baza unui set de standarde minimale necesare, parte a documentului ce va fi aprobat. Standardele vor viza respectarea cadrului legal în vigoare şi a principiilor eticii academice, profesionale şi deontologice, respectiv îndeplinirea unor criterii minimale privind baza materială a şcolii doctorale, a precizat sursa citată.

În materie de acreditare a şcolilor doctorale, acestea vor trece printr-un proces de evaluare externă în baza unei metodologii aprobate prin ordinul de ministru, care va revizui prevederile ordinului de ministru nr. 3850/2012.

Ministerul Educaţiei a solicitat încă din 1 august punctele de vedere ale Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior (ARACIS), Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi Consiliului Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNCS), în vederea revizuirii metodologiei de evaluare a şcolilor doctorale. Sugestiile acestora au fost integrate în metodologie, iar în acest moment se lucrează la corelarea metodologiei cu cadrul legislativ în vigoare şi cu priorităţile strategice din domeniul educaţiei. Luând în considerare situaţia creată, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va analiza modul în care ARACIS poate fi responsabilizată, astfel încât astfel de situaţii să nu se mai repete.

Potrivit reglementărilor legislative în vigoare, fiecare şcoală doctorală este evaluată individual, pentru fiecare domeniu în parte, în vederea acreditării. Evaluarea şcolii doctorale se face pe baza performanţei şcolii doctorale şi a capacităţii instituţionale a instituţiei organizatoare de studii de doctorat (IOSUD) din care face parte şcoala doctorală. În România există 56 de instituţii organizatoare de studii de doctorat (IOSUD).  

Evaluarea şcolilor doctorale se face de către ARACIS sau de către o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau străinătate, pe baza rapoartelor Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice referitoare la calitatea cercetării şi a rapoartelor CNATDCU referitoare la calitatea resurselor umane. Fiecare şcoală doctorală este evaluată periodic, din cinci în cinci ani. 

Conform cadrului normativ, evaluarea şcolilor doctorale trebuia făcută cel târziu până la data de 3 august 2016.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.