Subsecretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Mihai Valeriu, despre care s-a spus că a fost unul dintre pionii importanţi la mitingul din 10 august, susţine că nu are nicio implicare, că nu a coordonat intervenţia forţelor de ordine şi nici nu a ţinut în vreun fel legătura cu Liviu Dragnea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mihai Valeriu susţine, vineri, într-un comunicat de presă, că informaţia porivit căreia el a fost coordonatorul intervenţiei din 10 agust este ”falsă”.

”Exista documente  oficiale, instituţionale, în care sunt trecuţi toti cei care au fost învestiţi cu atribuţii de conducere, comandp sau coordonare operativă în ziua respectivă. Eu nu mă regăsesc printre aceste persoane. Documentele oficiale sunt la Parchet şi fac parte din dosarul pe care dumnealor îl instrumentează”, a transmis Mihai Valeriu.

Acesta susţine că a fost în Piaţa Victoriei, printre protestatari, chiar şi printre poliţişti şi jandarmi, dar nu a dat niciun ordin.

”În cea mai mare parte a timpului ,am fost printre protestatari, însă am stat şi printre colegii mei din Jandarmerie şi Poliţie. Nu am dat niciun ordin şi nicio dispoziţie pentru nicio structură, am fost un simplu observator”, a mai transmis Mihai Valeriu.

El spune  că nu a comunicat în niciun fel cu Liviu Dragnea în ziua protestului.

”În timpul manifestaţiilor, nu am avut nicio convorbire cu nimeni pe tema protestului, în afară de centrul nostru operaţional de la nivelul MAI. Nu am vorbit nici măcar pe canalul operativ de pe staţia radio. Nu am vorbit nici cu domnul Liviu Dragnea, nici cu vreo altă persoană din zona politică sau guvernamentală, din afara Ministerului de Interne”, a mai afirmat Mihai Valeriu, care a refuzat să precizeze cine a dat ordinul pentru intervenţia din Piaţa Victoriei.

În legătură cu informaţia potrivit căreia ar fi ajuns în MAI ”pe pile şi relaţii”, Mihai Valeriu a spus: Cred că, atunci când vorbim despre oameni şi cariere, trebuie să ne documentăm mai mult şi mai profund când vine vorba de a lua decizii, indiferent care sunt acuzaţiile. Eu ştiu că, într-un stat de drept, ai prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare ca fiind drepturi inalienabile prin Constituţie. Cred că dialogul şi documentarea temeinică sunt necesare înainte de a da sentinţe de execuţie, că, după ce l-ai executat, degeaba şi se spune că acuzaţiile nu erau adevărate. Mortul de la groapa nu îl mai intorci. A se vedea aici şi punctu de vedere al DIICOT, în care se spune că la dosar nu există informaţii care să confirme cele speculate”.

Potrivit Hotnews, Carmen Dan, care se afla în concediu în 10 august 2018, a venit la biroul de la Ministerul de Interne şi a preluat comanda operaţiunilor. Informaţiile despre ceea ce se întâmpla în timpul manifestaţiei în Piaţa Victoriei şi despre intervenţia jandarmilor ajungeau la fostul lider al PSD Liviu Dragnea.

Carmen Dan ar fi preluat comanda de la Nucu Marin, secretar de stat în MAI la acea dată. Din acel moment, ordinele au fost date prin intermediul lui Mihai Valeriu, subsecretar de stat.

Surse citate de Hotnews, spun că unul dintre pionii importanţi din Piaţa Victoriei a fost în acea seară subsecretarul de stat pentru ordine şi siguranţă publică din Ministerul de Interne Mihai Valeriu, care făcea naveta pe motocicletă între Piaţa Victoriei şi MAI.

De la acesta, informaţiile ajungeau inclusiv la Liviu Dragnea, prin Adrian Mlădinoiu, fost secretar de stat în SGG şi fost şofer şi bodyguard al lui Dragnea.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.