Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, două hotărâri privind ocuparea prin concurs a posturilor didactice şi de cercetare vacante, respectiv promovarea în cariera didactică, în învăţământul superior, prin examen, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Educaţiei Naţionale arată, într-un comunicat de presă, că, în urma solicitărilor formulate de Consiliul Naţional al Rectorilor şi de universităţi, au fost aduse mai multe modificări Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior, reglementată prin HG 457/2011, cu modificările şi completările ulterioare. 

"Acestea vizează: clarificarea modului în care un concurs poate fi contestat, dar şi a aspectelor cu privire la soluţionarea contestaţiilor; clarificarea modului în care se constituie comisia de contestaţii; simplificarea modului de organizare a comisiilor de concurs; clarificarea procedurilor de concurs privind verificarea îndeplinirii standardelor minimale", arată MEN:

În ceea ce priveşte examenul de promovare în cariera didactică în învăţământul superior, acesta a fost reglementat prin OUG 9/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, cu respectarea aceloraşi criterii de performanţă ca în cazul concursurilor didactice.

"Deoarece pentru ocuparea prin concurs a posturilor didactice şi de cercetare există o metodologie-cadru de concurs, prin simetrie, hotărârea de guvern adoptată astăzi reglementează aspecte privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în cariera didactică, în învăţământul superior, printr-o altă metodologie-cadru. Printre condiţiile specifice de organizare a acestor examene regăsim: personalul didactic are dreptul de a promova în cariera didactică, pe bază de examen, în limita posturilor didactice vacante aprobate anual de către senatul universităţii; pot participa la examen cadrele didactice titulare care au avut calificativul „foarte bine" în ultimii 3 ani, nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc standardele de ocupare a posturilor didactice; vechime minimă de 3/6/9 ani în calitate de cadru didactic în învăţământul superior în cadrul instituţiei organizatoare a examenului de promovare (3 ani pentru lector/şef lucrări, 6 ani pentru conferenţiar, 9 ani pentru profesor universitar); îndeplinirea de către candidaţi a standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare", precizează MEN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.